Oamenii au acelaşi număr de neuroni ca babuinii

Majoritatea neurologilor sunt de acord că în creierul oamenilor există 100 de miliarde de neuroni. Numărul ar fi, în realitate, cu 14 miliarde mai mic, susţine un nou studiu.
Economica.net - vin, 02 mart. 2012, 09:10

Oamenii au, de fapt, acelaşi număr de neuroni ca babuinii, 86 de miliarde, potrivit neurologului brazilian dr. Suzana Herculano-Houzel.

Cu ajutorul colegilor, ea a descoperit numărul neuronilor printr-o modalitate destul de neplăcută – a transformat patru creiere în „supă” şi a numărat nucleele neuronilor.

Creierele au aparţinut unor bărbaţi adulţi, cu vârste de 51, 51, 54 şi 71 de ani, care le-au donat ştiinţei – niciunul nu a murit din cauze neurologice.

„Chiar dacă pare o diferenţă mică între 100 de miliarde şi 86 de miliarde, ea înseamnă foarte mult, întrucât ajungem la acelaşi număr de neuroni ca babuinii”, a declarat cercetătorul.

Cu toate astea, oamenii au un creier superior faţă de alte primate întrucât avem mai mulţi neuroni dedicaţi cogniţiei – proceselor mentale – şi comportamentului.

Te-ar mai putea interesa și
Beijingul atenuează reglementările cu privire la investițiile străine în companiile chinezești listate la bursă
Beijingul atenuează reglementările cu privire la investițiile străine în companiile chinezești listate la bursă
China a dat publicităţii reglementări revizuite pentru investitorii străini în companiile sale listate, extinzând criteriile de eligibilitate şi atenuând cerinţele financiare, în......
Chimcomplex se retrage din licitația pentru concesionarea termoficării din Iași, după ce municipalitatea a ratat primirea unei finanțări nerambursabile de 117 milioane de lei
Chimcomplex se retrage din licitația pentru concesionarea termoficării din Iași, după ce municipalitatea a ratat primirea ...
Compania Chimcomplex S.A. Borzesti (CRC), controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, a anunțat astăzi investitorii de ...
Intesa Sanpaolo Group anticipează că va realiza în acest an un profit net de peste 8,5 miliarde de euro și fixează ca țintă 9 miliarde pentru anul viitor.
Intesa Sanpaolo Group anticipează că va realiza în acest an un profit net de peste 8,5 miliarde de euro și fixează ca ...
Directorul general al Intesa Sanpaolo Group, Carlo Messina, a anunțat astăzi că rezultatele primelor nouă luni ale anului ...
Ministrul de Finanțe Christian Lindner cere o reorientare fundamentală a economiei Germaniei
Ministrul de Finanțe Christian Lindner cere o reorientare fundamentală a economiei Germaniei
Pe fondul sporirii disputelor în interiorul coaliţiei de guvernare din Germania, ministrul de Finanţe, Christian Lindner, ...