Klaus Iohannis: Mi se pare tendențios să se susțină că am girat vreo formă de traseism politic. Noi măsuri de relaxare nu sunt posibile

Președintele Klaus Iohannis susține o conferință de presă începând de la ora 18.00. Cele mai importante declarații pe care le-a făcut.
Economica.net - mie, 19 aug. 2020, 14:58
Klaus Iohannis: Mi se pare tendențios să se susțină că am girat vreo formă de traseism politic. Noi măsuri de relaxare nu sunt posibile

Fraudarea alegerilor din Belarus, reprimarea violentă a protestatarilor, precum şi tratamentele inumane la care au fost supuşi cetăţenii reţinuţi nu pot fi lăsate fără un răspuns din partea UE, a subliniat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis.

În intervenţia pe care am avut-o (la reuniunea Consiliului European – n.r.) am subliniat că fraudarea alegerilor prezidenţiale (din Belarus – n.r.), reprimarea violentă a protestelor, tratamentele inumane la care au fost supuşi cetăţenii reţinuţi nu pot fi lăsate fără un răspuns din partea UE. Am solicitat încetarea imediată a violenţelor împotriva protestatarilor paşnici, precum şi eliberarea persoanelor deţinute ilegal. Este necesară demararea unor investigaţii transparente ale tuturor abuzurilor raportate, în urma cărora cei vinovaţi să fie traşi la răspundere”, a declarat preşedintele într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Şeful statului a apreciat că trebuie luate măsuri suplimentare din partea Uniunii Europene, „inclusiv adoptarea de sancţiuni contra celor vinovaţi de violenţele împotriva cetăţenilor paşnici şi de fraudare a alegerilor”.

„Este extrem de importantă iniţierea unui dialog real şi de substanţă între autorităţile din Belarus, opoziţie, societatea civilă şi reprezentanţi ai protestatarilor. Aceasta este singura soluţie pentru reducerea tensiunilor şi realizarea unei tranziţii paşnice. Am subliniat că trebuie să evaluăm în profunzime relaţiile dintre UE şi Belarus pentru a identifica cele mai bune măsuri. Trebuie susţinute aspiraţiile cetăţenilor din Belarus pentru democraţie şi libertate, în acord cu angajamentul pentru independenţă şi suveranitatea ţării”, a adăugat preşedintele.

Un alt subiect abordat în cadrul reuniunii Consiliului European a fost situaţia din Mali.

„Noi, România, avem acolo efective de 120 de militari români şi aş vrea să transmit că aceştia sunt în siguranţă în acest moment, în ciuda tensiunilor din zonă create de lovitura de stat. Noi urmărim evoluţia evenimentelor cu mare atenţie şi suntem pregătiţi să acţionăm în consecinţă, dacă va fi cazul”, a spus preşedintele.

Încurajez părinții să-și trimită copiii la școală dacă sunt sănătoși. Nu trebuie să căutăm soluții birocratice sofisticate, ci fiecare trebuie să ia măsurile necesare: părinți, scoala, autorități.

Şcoala nu va începe ca de obicei, dar „este foarte clar că trebuie să înceapă”, pentru a nu avea o generaţie pierdută, a declarat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis.

„Evident că, atunci când un elev acuză simptome, trebuie trimis la medic ca să verifice care este problema. În situaţia unei epidemii, cu atât mai mult. Este însă foarte clar că şcoala nu va începe ca de obicei, când lumea se aduna în curtea şcolii, toţi bucuroşi că începe şcoala. Nu se vor aduna. Şcoala, totuşi, trebuie să înceapă, fiindcă este inadmisibil să avem o generaţie pierdută. În mediile de specialitate se vorbeşte despre a preveni generaţia pandemiei”, a afirmat şeful statului, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Potrivit acestuia, copiii trebuie să meargă la şcoală, trebuie să înveţe, trebuie să se întâlnească şi cu alţi copii de vârsta lor, dar pentru acest lucru este nevoie de regulamente, de ordine, de proceduri speciale pentru vremuri de epidemie.

Majorarea alocaţiilor pentru copii şi a pensiilor este una realizată în condiţiile crizei economice provocată de pandemie, a declarat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis.

„Nimeni nu şi-a dorit această epidemie, care global s-a dezvoltat într-o pandemie. Absolut nimeni nu cred că şi-a dorit pentru România o criză economică. Dar această epidemie a venit şi în consecinţă a apărut şi criza economică. Aici suntem şi aceste lucruri trebuie rezolvate. În paralel, evident că toată lumea îşi doreşte să câştige mai bine şi guvernanţii, de bună seamă, doresc să dea bani mai mulţi oamenilor, care au aşteptări mai mari. Însă pentru a face posibile aceste lucruri, trebuie să existe aceşti bani”, a susţinut preşedintele într-o conferinţă de presă.

Potrivit şefului statului, „nu este posibil să împarţi bani care nu există şi dacă intră România în criză economică şi veniturile se reduc, este clar că nu se pot mări cheltuielile”.

„Totuşi – am spus de la bun început şi mă bucur că în PNL s-au găsit foarte mulţi politicieni care au aceeaşi părere -, nu putem să avem o situaţie în care categoriile cele mai vulnerabile, copiii şi pensionarii, să plătească nota de plată pentru această epidemie şi pentru recesiunea economică. Şi atunci, cu toate că marea majoritate a specialiştilor, economiştilor au repetat de nenumărate rânduri că nu se pot majora nici pensiile, nici alocaţiile, am solicitat Guvernului să găsească soluţii, totuşi să le majoreze atât cât se poate. Şi, iată, au venit cu soluţii pentru majorarea alocaţiilor în etape, o soluţie foarte potrivită, iar majorarea punctului de pensie se realizează totuşi. Deci, în condiţiile în care majoritatea specialiştilor a spus că nu se poate, iată că totuşi Guvernul a venit cu o soluţie de majorare a pensiilor. Deci, nu vorbim de altceva, este o majorare atât cât s-a putut acum. Mai încolo, când economia îşi va reveni, cu siguranţă se vor căuta soluţii şi pentru majorări ulterioare”, a subliniat preşedintele.

Noi (n.r. preșdintele și Guvernul) înțelem  preocuparea din zona HoReCa, este sectorul cel mai grav lovit de criză. Guvernul a elaborat diverse scheme de ajutor. E vorba de sănătate publică a întregii populației. Atâta timp cât numărul de infectări tot crește, noi măsuri de relaxare nu sunt posibile. Până nu întrăm într-o zona de descreștere semnificativă, nu se vor lua alte măsuri de relaxare. Dar Guvernul va veni cu măsuri de susținere economică.

N-ar fi rău că românii să meargă în concediu. Trebuie să ne luăm niște măsuri de siguranță. Masca, distanțare, igienă. Am citit un studiu care arată că masca poate să reducă din infectari cu 80%. Recomand românilor să maeraga în concediu, dar trebuie să urmeze niște măsuri de siguranță.

Deocamdată nu avem nicio un motiv să credem că numărul infectari crește exponențial. Nu putem să va spunem care va fi situația peste 2 săptămâni, trei săptămâni etc. La alegeri se va purta masca, se va menține distanță. Sunt reguli importante, dar care sunt ușor de respectat.

Nu am girat racolările de primari PSD de către PNL. Mi se pare tendențios să se susțînă că am girat vreo formă de traseism politic. Eu sunt împotriva traseismului politic. Eu nu pot să intervin într-un partid politic dacă să susțină traseismul sau nu. Dar public pot să le spun românilor că sunt împotriva că un politician să treacă din motive electoraliste de la un partid la altul.

Această moțiune de cenzură este neavenită. Arată că PSD este cinic și iresponsabil, pentru că depune moțiune în plină criză economică, pandemie și în timpul vacanței parlamentare. PSD nu are soluţii pentru România, ci caută probabil „soluţii pentru baronii care se simt deconectaţi de resursele publice”.

„Dacă ţara este cuprinsă de o epidemie şi suntem în criză economică, nu vii din opoziţie să depui moţiune de cenzură. Asta arată doar că acest partid care a depus moţiunea, PSD, nu este doar cinic, asta am stabilit când au tras de timp cu aprobarea legii carantinei, este şi iresponsabil. Nu poţi să vii în plină pandemie şi criză economică să dai jos Guvernul numai aşa să arăţi propriilor alegători că mai eşti acolo, fiindcă despre asta vorbim”, a declarat Iohannis.

Referitor la decizia Parlamentului de a respinge ordonanța de urgență care stabilea creșterea alocațiilor pentru copii cu 20% începând din septembrie, președintele Iohannis a atacat din nou Partidul Social Democrat, spunând că strategia PSD de a respinge ordonanțele Guvernului sunt de un populism grosolan. Atâția bani sunt câți a calculat Guvernul. Nu se pot da acum mai mulți bani pentru alocații, deși evident că președintele ar dori așa ceva.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren din România
Calea ferată Brașov – Predeal: Cum arată traseul montan din cabina „Săgeții Roșii”, cel mai nou tren ...
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a postat duminică imagini din cabina celui mai nou tren care circulă pe rețeaua feroviară din România. "Săgeata......
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Stadiul fizic al lucrărilor la secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești a ajuns la 59%, a anunțat ...
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei porcine africane
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei ...
Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine ...
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi vicepreşedinte PSD, a afirmat, duminică, ...