Guvernul a aprobat normele de aplicare ale programului „Noua Casă”

Guvernul a aprobat normele de aplicare ale programului "Noua Casă", a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, scrie Agerpres.
Economica.net - joi, 20 aug. 2020, 05:11
Guvernul a aprobat normele de aplicare ale programului

„În această seară au fost aprobate normele de aplicare ale programului ‘Prima Casă’. Reamintesc, în acest caz vorbim despre două categorii de beneficiari, respectiv cei care, până în prezent, erau în categoria beneficiarilor conform condiţiilor din programul ‘Prima Casă’, respectiv credite de până la 70.000 de euro, cu garanţii de stat de 50% şi avans 5% pentru locuinţe noi sau vechi. La aceştia se adaugă o nouă categorie de beneficiari, cei care vor achiziţiona imobile cu valoare cuprinsă între 70.000 de euro şi 140.000 de euro, cu garanţii de stat de 60% şi avans de 15%. Acestea sunt condiţiile pentru programul ‘Noua Casă’, aprobate prin hotărâre de guvern, în ceea ce priveşte normele de aplicare ale acestui program. Odată cu publicarea normelor în Monitorul Oficial, practic, programul (…) este disponibil pentru cei care doresc să achiziţioneze imobile cu credite cu garanţii de stat. Vorbim despre un plafon de aproximativ 1,6 miliarde lei, disponibil până la sfârşitul acestui an pentru acest program”, a declarat Ionel Dancă, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...