Coronavirus: Airbnb interzice petrecerile în toate locaţiile listate pe platformă

Platforma de închiriere a locuinţelor între persoane particulare Airbnb a anunţat joi că va interzice organizarea oricăror petreceri sau evenimente în locaţiile propuse pe site-ul său şi că va limita capacitatea de cazare la maximum 16 persoane, relatează AFP.
Economica.net - joi, 20 aug. 2020, 14:20
Coronavirus: Airbnb interzice petrecerile în toate locaţiile listate pe platformă

Această interdicţie se aplică tuturor rezervărilor efectuate începând de joi şi până la noi dispoziţii, a precizat compania într-o postare de blog.

Odată cu pandemia de COVID-19, „unii au ales să transfere ceea ce făceau în baruri şi discoteci în case, uneori închiriate pe platforma noastră”, a precizat Airbnb.

„Credem că o astfel de conduită este incredibil de iresponsabilă, nu vrem să fim amestecaţi în asta şi orice persoană care practică sau autorizează acest comportament nu-şi are locul pe platforma noastră”, adaugă Airbnb.

Chiar dacă gazdele puteau până în prezent să accepte organizarea unei petreceri în imobilul proprietate personală, 73% dintre locuinţele propuse pe site-ul de internet interzic deja orice fel de eveniment.

Airbnb a impus la sfârşitul lui 2019 restricţii pentru a limita petrecerile neautorizate după ce o reuniune de Halloween s-a transformat în dramă, interzicând prezentarea caselor drept locaţii unde se organizează petreceri.

Compania a creat, de asemenea, o echipă care are rolul de a reacţiona rapid în caz de probleme şi de a adopta sancţiuni imediate împotriva utilizatorilor care nu respectă noile reguli privind petrecerile.

Grupul a luat însă măsuri suplimentare odată cu pandemia şi regulile de distanţare fizică, retrăgând de exemplu menţiunea de pe filtrele sale care preciza că gazdele acceptă organizarea de evenimente sau cerându-le invitaţilor să respecte regulile în vigoare la nivel local.

„Totuşi, în numeroase jurisdicţii mari, regulile de sănătate publică privind adunările s-au schimbat, iar în unele locuri au oscilat în ambele sensuri drept răspuns la evoluţiile ratelor de cazuri de COVID-19, la fel ca şi reglementările privind barurile, discotecile şi pub-urile”, remarcă Airbnb în postarea sa.

În acest context, „decretarea unei interdicţii globale a petrecerilor şi evenimentelor este în cel mai bun interes al sănătăţii publice”, estimează grupul.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Porr a forat 1.000 din cei 1.350 de metri ai Tunelului „Daniela” – secretar de stat
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Porr a forat 1.000 din cei 1.350 de metri ai Tunelului „Daniela” – ...
Constructorul austriac Porr a a atins astăzi o bornă importantă pe șantierul secțiunii 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești, a anunțat joi secretarul de stat în Transporturi,......
Un nou parc în București. Primele imagini, cum va arăta
Un nou parc în București. Primele imagini, cum va arăta
Parcul Grozăvești a intrat în linie drepată, a scris pe pagina sa de facebook primarul sectorului 6 al Capitalei, Ciprian ...
Supernova Constanța își extinde oferta de magazine și servicii. Printrea acestea Studioul de Planificare și Comandă IKEA, Animax și Tedi
Supernova Constanța își extinde oferta de magazine și servicii. Printrea acestea Studioul de Planificare și Comandă ...
Centrul comercial Supernova Constanța anunță extinderea portofoliului prin deschiderea unor noi magazine, cu scopul de ...
Ministrul Energiei a semnat joi două contracte de finanțare prin PNRR pentru dezvoltarea de instalații de stocare
Ministrul Energiei a semnat joi două contracte de finanțare prin PNRR pentru dezvoltarea de instalații de stocare
Ministrul Energiei Sebastian Burduja a semnat joi două contracte de finanţare prin Investiţia 4.3 şi un contract prin ...