Economia germană a înregistrat o contracţie record de 9,7% în trimestrul al doilea

Economia germană, motorul Europei, a înregistrat în trimestrul al doilea o contracţie record de 9,7%, ca urmare a colapsului cheltuielilor de consum, investiţiilor companiilor şi exporturilor în cel mai grav moment al pandemiei de COVID-19, a anunţat marţi Oficiul federal de statistică (Destatis), transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 25 aug. 2020, 07:17
Economia germană a înregistrat o contracţie record de 9,7% în trimestrul al doilea
Chiar dacă este vorba de o contracţie uşor mai mică decât cea de 10,1% anunţată iniţial de Destatis, este vorba de un declin semnificativ mai mare decât cel de 4,7% înregistrat în primul trimestru din 2009, în perioada crizei financiare mondiale. Aceasta înseamnă că pandemia de COVID-19 a provocat primei economii europene cel mai grav declin înregistrat de la debutul publicării datelor statistice în 1970.

Destatis a precizat că în trimestrul aprilie-iunie 2020 cheltuielile de consum au scăzut cu 10,9% comparativ cu primul trimestru, investiţiile de capital s-au diminuat cu 19,6% iar exporturile s-au prăbuşit cu 20,3%. De asemenea, lucrările de construcţii, care în mod normal sunt un motor de creştere pentru economia germană, au scăzut cu 4,2%. Singura veste bună în trimestrul al doilea a venit din partea consumului de stat, care a crescut cu 1,5% comparativ cu trimestrul precedent, datorită programelor de salvare lansate de Guvernul de la Berlin.

Parlamentul german a suspendat în acest an o prevedere legală care impune o frână pentru datoriile publice, în ideea de a permite Guvernului să finanţeze răspunsul la criză. Această revizuire cu 180 de grade a politicii fiscale, după mai mulţi ani de bugete echilibrate, a făcut ca statul german să înregistreze un deficit bugetar de 51,6 miliarde de euro în perioada ianuarie-iunie 2020, ceea ce înseamnă un deficit de 3,2% din PIB potrivit criteriilor de la Maastricht.

Săptămâna trecută însă, Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a apreciat că economia germană ar urma să cunoască o relansare rapidă şi generalizată în lunile de vară, după ce în primăvară a înregistrat o contracţie fără precedent, însă pentru o redresare completă ar putea fi nevoie de un vaccin contra noului coronavirus.

Germania este principalul partener comercial al României iar, la nivelul UE, Germania este principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una dintre primele trei destinaţii pentru 22 de state membre. 

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...