ANPC oferă consiliere gratuită cetățenilor aflați în incapacitate de plată, în baza Legii Insolvenţei Persoanelor Fizice

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) consiliază cetăţenii aflaţi în imposibilitate de plată, pentru a alege procedura adecvată care poate să soluţioneze impasul financiar în care se află, conform Legii Insolvenţei Persoanelor Fizice, a anunţat miercuri instituţia prin intermediul unui comunicat transmis către Agerpres.
Economica.net - mie, 26 aug. 2020, 14:05
ANPC oferă consiliere gratuită cetățenilor aflați în incapacitate de plată, în baza Legii Insolvenţei Persoanelor Fizice

„Aşa cum prevede legea, insolvenţa este acea situaţie în care o persoană nu mai dispune de banii necesari pentru a-şi achita datoriile (rate bancare, impozite, restanţe la asociaţiile de proprietari) şi înregistrează întârzieri de plată mai mari de 90 de zile”, se menţionează în comunicat.

Astfel, angajaţii Direcţiei de Insolvenţă, din cadrul ANPC, oferă consultanţă gratuită persoanelor care îndeplinesc această condiţie de bază şi îi consiliază cu privire la procedura cea mai potrivită, în conformitate cu situaţia în care se regăsesc aceştia: procedura pe baza planului de rambursare, procedura prin lichidare de active, procedura simplificată de insolvenţă.

Potrivit sursei citate, fiecare dintre aceste tipuri de insolvenţă sunt în avantajul debitorilor deoarece, pe parcursul derulării acestora, există o protecţie faţă de creditori, şi anume: sunt suspendate executările silite asupra bunurilor şi veniturilor, este suspendată curgerea dobânzilor sau a penalităţilor, este asigurat un nivel de trai rezonabil conform legislaţiei în vigoare (coşul minim de cumpărături).

„Persoanele interesate se pot prezenta la sediul ANPC sau la comisariatele din teritoriu si vor fi consiliaţi cu privire la alegerea unei proceduri ce poate fi urmată de aceştia, la modul în care trebuie să fie întocmit dosarul ce trebuie depus spre aprobarea Comisiilor Teritoriale de Insolvenţă şi, nu în ultimul rând, la explicarea modului de completare a cererii de intrare în insolvenţă”, se mai spune în comunicat.

ANPC îndeamnă cetăţenii care se confruntă cu astfel de dificultăţi financiare să se adreseze comisariatelor teritoriale de pe raza judeţului de domiciliu pentru identificarea unei soluţii a situaţiei sau să consulte informaţiile, pe acestă temă, de pe site-ul instituţiei.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...