MAS RE, pierderi de 39 de milioane de euro în ultimul an financiar şi lucrări stopate la unele proiecte de mall din România din cauza COVID-19

Investitorul sud-african MAS RE a înregistrat pierderi de 85,5 milioane de euro în prima jumătate a acestui an, care s-au transformat în pierderi de 39 de milioane de euro pentru întreg anul financiar care s-a terminat pe 30 iunie 2020. De asemenea, o parte dintre proiectele aflate în dezvoltare deținute de companie sau deținute în parteneriat cu Prime Kapital sunt, încă, stopate, dar lucrările vor reîncepe treptat din luna septembrie.
Răzvan Zamfir - lun, 31 aug. 2020, 18:28
MAS RE, pierderi de 39 de milioane de euro în ultimul an financiar şi lucrări stopate la unele proiecte de mall din România din cauza COVID-19

Majoritatea pierderilor Mas RE sunt cauzate de impactul pandemiei de COVID-19, care a afectat atât valoarea proprietăților, cât și încasările din chirii ale investitorului, al cărui plan de a vinde activele deținute pe piețele occidentale pentru a se concentra pe piața Europei Centrale și de Est se va prelungi, o parte dintre tranzacțiile în curs fiind anulate sau, în cel mai bun caz, amânate.

De altfel, MAS RE nu a declarat dividendele pentru sfârșitul acestui an financiar.

„MAS va lua în considerare reluarea plăților dividendelor atunci când pandemia se va fi încheiat efectiv, angajamentele de finanțare sunt susținute, afacerea este suficient de profitabilă și în funcție de atractivitatea oportunităților de investiții în raport cu lichiditatea disponibilă la momentul respectiv”, arată oficialii MAS RE în ultimul raport al companiei.

MAS RE deține pe piața românească, în proporție de 100%, mall-urile:

  • Militari Shopping Center București de 54.000 de mp, achiziționat în 2008,
  • Atrium Mall din Arad de 30.500 de mp, cumpărat în 2018,
  • Mai multe galerii Kaufland, de 27.800 de mp, achiziționate în 2019,
  • Baia Mare Value Centre, de 21.300 de mp, achiziționat în 2019,
  • Roman Value Centre, de 18.800 de mp, cumpărat în 2019.

Alături de alte două mall-uri din Bulgaria și unul din Polonia, MAS RE are un portofoliu de 319.000 de mp, de centre comerciale care aduc venituri din chirii, deținute în totalitate.

De asemenea, compania derulează și un joint venture cu Prime Kapital (40%-60%), care are în proprietate sau în dezvoltare mai multe mall-uri, birouri și proiecte rezidențiale, toate în România, printre care:

  • Dâmbovița Mall, finalizat în august 2020, de 31.200 de mp,
  • Sepsi Value Centre, în dezvoltare, se va livra în 2021, de 33.300 de mp,
  • Extinderea Mall Moldova, on hold, de 106.100 de mp, cu livrarea la o dată incertă,
  • Argeș Mall, în faza obținerii autorizațiilor, 56.100 de mp, fără dată certă de livrare,
  • Prahova Value Centre Ploiești, 20.800 de mp, cu livrare în 2021,
  • Bârlad Value Centre, de 26.800 de mp, cu livrare în 2021,
  • Silk District Iași, de 113.700 de mp, în faza obținerii autorizațiilor,
  • Marmura Residence, cu 459 de apartamente, aflat în dezvoltare,
  • Avalon Estate, cu 746 de apartamente, în faza obținerii autorizațiilor,
  • Componenta rezidențială a Silk District Iași, cu 1.600 de apartamente, în faza obținerii autorizațiilor.

Conform raportului companiei, și extinderea Militari Shopping Centre, de la 54.000 de mp la 67.900 de mp este pusă on hold din cauza pandemiei de COVID-19, iar același lucru este valabil și pentru extinderile plănuite pentru Baia Mare Value Centre și Roman Value Centre, dar și cu cea a DN1 Value Centre, mall de 27.000 mp. În schimb, lucrările de modernizare ale Atrium Mall Arad continuă.

În fine, pandemia a amânat şi livrarea Dâmboviţa Mall din primăvară, până spre sfârşitul verii.

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat duminică pentru Wall Street Journal că va da prioritate punerii în......
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...