Carbochim a înregistrat un profit net în creştere cu peste 98% în primul semestru

Carbochim a înregistrat un profit net de 691.145 lei în primele şase luni din acest an, în creştere cu 98,41% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată în raportul publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.
Economica.net - lun, 31 aug. 2020, 08:12
Carbochim a înregistrat un profit net în creştere cu peste 98% în primul semestru

În primul semestru din 2019, Carbochim înregistrase un profit net de 348.350 lei.

Veniturile companiei se cifrau în primul semestru la 15,65 milioane lei, în scădere cu aproape 12% faţă de perioada ianuarie-iunie 2019.

„Veniturile totale au scăzut cu circa 11,9% ,dar şi cheltuielile totale au scăzut cu circa 14,3%, ceea ce a dus la un rezultat net al semestrului I 2020 în valoare de 691.145 lei (profit), înregistrând o creştere cu 342.795 lei faţă de semestrul I al anului 2019”, potrivit documentului citat.

Carbochim avea, la finele lunii iunie 2020, o cifră de afaceri de 16,08 milioane lei, în scădere cu 11,36% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„În semestrul I 2020 s-a înregistrat o diminuare a cifrei de afaceri cu circa 11,36 % faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, cauza principala fiind pandemia de Covid-19 care şi-a făcut simţită prezenţa în România începând cu a doua jumătate a lunii martie 2020”, se spune în raportul companiei.

Compania este cel mai mare producător de abrazive profesionale din România.

„În cursul semestrului I al anului 2020 s-au achitat către acţionari dividende nete în sumă de 11.814,20 lei din dividendele nete repartizate în anii anteriori, in anul 2020 nu au avut loc repartizări de dividende”, se menţionează în raport.

Potrivit sursei citate, în ultimele şase luni nu a fost nici o vânzare sau oprire a unui segment de activitate, în afara suspendării temporare a activităţii din luna aprilie 2020 (în perioada stării de urgenţă) şi a reducerii unor activităţi din luna mai 2020, datorate pandemiei de Covid 19, când o parte importantă a salariaţilor au fost trecuţi în şomaj tehnic.

„Suma primită de la AJOFM pentru plata salariaţilor aflaţi în şomaj tehnic în perioada aprilie – mai 2020 totalizează 600.010 lei şi a reprezentat un ajutor important pentru ca societatea să poată menţine salariaţii şi să-şi păstreze echilibrul financiar în această perioadă dificilă. Apreciem ca nici în următoarele şase luni nu va fi cazul de vânzare sau oprire a vreunui segment de activitate, singura incertitudine rămânând evoluţia pandemiei actuale.”, se mai spune în raport.

Acţionarii Carbochim sunt SC Carbo Europe SRL, cu 71,3575% şi alţi acţionari, cu 28,6425%.

Te-ar mai putea interesa și
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în 2030 ar putea fi aprobat în ședința de astăzi, 21 noiembrie, a......
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...