Cinematografele şi teatrele vor putea folosi doar jumătate din capacitatea maximă, după 1 septembrie

Cinematografele şi teatrele pot folosi doar jumătate din capacitatea maximă la redeschiderea din 1 septembrie, a declarat, luni, ministrul de Interne, Marcel Vela, la briefingul de la finalul şedinţei de guvern, potrivit Agerpres.    
Economica.net - lun, 31 aug. 2020, 09:55
Cinematografele şi teatrele vor putea folosi doar jumătate din capacitatea maximă, după 1 septembrie
Luni, Executivul a adoptat hotărârea ce permite redeschiderea acestora în contextul stării de alertă de pe teritoriul României.

„Reluarea activităţilor cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi sau concerte, şcolilor populare de artă şi de meserii, organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi sau concerte va fi permisă fără a depăşi 50 la sută din capacitatea maximă a spaţiului”, a afirmat Vela.

Aceeaşi hotărâre prevede şi că la evenimentele de tip drive-in în maşină pot fi maxim trei persoane, a adăugat ministrul. De asemenea, prin această HG creşte numărul admis al participanţilor la evenimente private, cursuri de instruire, workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene – de la 20 la maxim 50 în interior şi de la 50 la maxim 100 în exterior.

Vela a amintit că tot de marţi vor fi deschise şi cafenelele şi restaurantele în interior.

Această reluare a activităţilor în domeniul cultural, în cafenele şi restaurante, dar şi în domeniul jocurilor de noroc este permisă „în toate judeţele unde incidenţa cumulată în 14 zile este 1,5 cazuri confirmate cu infecţia cu SARS-CoV-2 la 1.000 de locuitori”, a arătat ministrul.

În funcţie de acest prag, Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă pot decide restricţionarea, închiderea sau reluarea activităţilor. Potrivit hotărârii de guvern, „rata de incidenţă a cazurilor aferente măsurilor prevăzute se analizează săptămânal şi se raportează la Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă de către Institutul Naţional de Sănătate Publică”.

Ulterior adoptării hotărârii, în cursul zilei de luni, a spus Marcel Vela, vor fi elaborate ordine comune ale Ministerului Sănătăţii cu Ministerul Economiei, respectiv, Culturii privind măsurile ce vor fi luate la reluarea activităţilor operatorilor din domeniul HoReCa şi din artele spectacolului şi cinematografie.

Te-ar mai putea interesa și
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Mario Iorgulescu, condamnat de 8 ani și 8 luni de închisoare de Curtea de Apel București. Decizia este definitivă
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului......
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
SLN nu e de acord cu concedierea a 295 de angajați ai Șantierului Naval Mangalia
Sindicatul Liber Navalistul (SLN) îşi exprimă ferm dezacordul faţă de decizia administratorilor Damen Shipyards Mangalia ...
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile şi pensiunile din Poiana Braşov sunt ocupate aproape în întregime pe perioada vacanţei de iarnă, hotelierii ...
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația ...
Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin prin Marea Neagră va fi gata în următoarele două luni, a declarat ...