Rata şomajului a fost de 5,4% în luna iulie – INS

Rata şomajului în forma ajustată sezonier a fost de 5,4% în iulie 2020, cu 0,1 puncte procentuale mai mare decât cea înregistrată în luna precedentă, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică, remis, marţi, AGERPRES.
Economica.net - mar, 01 sept. 2020, 06:29
Rata şomajului a fost de 5,4% în luna iulie - INS
Numărul şomerilor (persoane cu vârsta între 15 şi 74 de ani) estimat pentru iulie 2020 a fost de 484.000 persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (474.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (362.000 persoane).

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,6 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 6,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,5% în cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25 – 74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,3% pentru luna iulie 2020 (4,9% în cazul bărbaţilor şi 3,6% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25 – 74 ani reprezintă 75,1% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna iulie 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de miercuri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 55,7 milioane de lei (11,2 milioane de euro), relatează Agerpres....
Canada impune noi taxe vamale pentru importurile din SUA, ca represalii pentru tarifele de 25% la oțel și aluminiu introduse de administrația Trump
Canada impune noi taxe vamale pentru importurile din SUA, ca represalii pentru tarifele de 25% la oțel și aluminiu introduse ...
Guvernul canadian a anunţat miercuri represalii comerciale împotriva Statelor Unite, după ce administraţia preşedintelui ...
Inflația din Rusia a ajuns în februarie la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, depățind pragul de 10%
Inflația din Rusia a ajuns în februarie la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, depățind pragul de 10%
Inflaţia din Rusia, alimentată de explozia cheltuielilor militare în contextul războiului din Ucraina, a depăşit în ...
Compania MGX din Abu Dhabi devine primul investitor instituțional în bursa cripto Binance, după ce a acordat o finanțare de două miliarde de dolari
Compania MGX din Abu Dhabi devine primul investitor instituțional în bursa cripto Binance, după ce a acordat o finanțare ...
Binance, cea mai mare bursă de criptomonede din lume, a anunțat astăzi că a primit o finanțare de 2 miliarde de dolari ...