Violeta Alexandru: Ministerul Muncii a inițiat un sistem prin care angajatorii sunt anunțați prin email ce salariați urmează să se pensioneze

Ministerul Muncii a implementat un sistem care notifică prin email angajatorii cu privire la angajaţii aflaţi în pragul pensionării pentru ca salariaţii să îşi poată pregăti documentele pentru case de pensii, a afirmat, marţi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru (foto), relatează Agerpres.
Economica.net - mar, 01 sept. 2020, 14:14
Violeta Alexandru: Ministerul Muncii a inițiat un sistem prin care angajatorii sunt anunțați prin email ce salariați urmează să se pensioneze

„Deja se întâmplă această notificare. Sistemul este pus în practică. Am văzut o foarte bună reacţie din partea angajatorilor. M-au sunat chiar şi câteva persoane care se apropie de vârsta pensionării, deci care sunt angajaţi şi cărora angajatorii le-au spus despre mesajul venit de la Casa Naţională de Pensii Publice. Sistemul este foarte simplu şi are în vedere să-i ajute pe angajaţi, prin intermediul angajatorilor, să-şi pregătească documentele în vederea prezentării lor la casele de pensii de care aparţin pentru prelucrarea lor şi pentru emiterea deciziei de pensionare. Caut soluţii, şi acesta este una dintre ele, pentru a scurta la maximum perioada de timp în care o persoană trăieşte practic din ultimul salariu până îi vine prima pensie. Caut soluţii simple, fără să generez cheltuieli şi aici vorbim despre un sistem de notificare prin email prin care angajatorul şi angajatul aflat la vârsta pensionării să-şi pregătească documentele astfel încât să scurtez la maximum perioada în care Casa de Pensii le prelucrează în vederea emiterii deciziei”, a declarat Violeta Alexandru, la Digi 24.

Ea a precizat că este preocupată de faptul că un pensionar este pus în situaţia de a afla ce acte îi sunt necesare pentru dosarul de pensionare doar în momentul la care se prezintă la Casa de Pensii.

Până în acest moment au fost trimise peste 2.000 de mesaje pentru angajatorii care au angajaţi ce urmează să se pensioneze în următoarele luni.

Anterior în cursul zilei de marţi, într-o postare pe Facebook, ministrul Muncii a scris că o persoană care depune dosarul de pensionare, până primeşte prima pensie, trebuie să aştepte circa 45 de zile, timp în care depinde de ultimul salariu. Totodată, aceasta s-a îndemnat pe angajatori să treacă adresa de e-mail în formularul D112.

Pe de altă parte, Violeta Alexandru a vorbit, la Digi24, şi despre şomaj menţionând că rata oficială a şomajului este de 3,7%.

„Separat de aceste informaţii pe care Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă le centralizează pe baza solicitărilor şi notificărilor de la persoanele care devin şomere, există o metodologie care seamănă puţin cu un sondaj de opinie pe care o desfăşoară Institutul Naţional de Statistică şi care sigur poate fi dezbătută, discutată, dar rata oficială pe care statul român o are în acest moment prin instituţia responsabilă să gestioneze subiectul este de 3,7%. Acum trebuie să vă spun că faţă de milionul de persoane de care dumneavoastră vorbeaţi şi care reprezintă un milion de persoane aflate la începutul perioadei stării de urgenţă în situaţia de a avea contracte de muncă suspendate, lucrurile sunt radical diferite. Noi avem în acest moment un plus de aproape 2.000 angajaţi activi la sfârşitul lunii august faţă de începutul acestui an. Sigur, unele persoane înainte de perioada stării de urgenţă lucrau cu mai multe contracte, dar astăzi când discutăm cifra oficială a şomerilor înregistraţi este de 283.000, rata şomajului este de 3,7%, iar în Revisal sunt cu 2.000 de contracte de angajaţi activi mai mulţi decât erau la începutul anului”, a spus Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a menţionat că, la sfârşitul lunii trecute, erau 200.000 de persoane care primeau şomaj tehnic, dar cifra este în scădere, la puţin peste 60.000, iar dacă se are în vedere decizia de redeschiderea unor activităţi acesta poate să fie mai mică.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...