Vedetele de la Hollywood se tratează cu lipitori din Vâlcea

Lipitoarea, este ultmul răcnet în ceea ce privește tratamentele alternative. Acest mic vampir semi acvatic face adevarate minuni medicale și, în consecinţă, este foarte căutat şi preţuit, mai ales pe piețele din Occident. 500.000 de lipitori iau anual calea occidentului din Cârligele, în Vâlcea. Toate sunt crescute cu grijă de Veronica Butnaru și angajatele sale.
Economica.net - sâm, 05 nov. 2011, 21:11

Demi Moore, Victoria Beckham, Madonna nu au auzit niciodată de satul Cârlige din Vâlcea  și nici despre profesoara de matematică Veronica Butnaru de aici. Cu toate astea, într-o anumită măsură, cele trei dive își datorează, cumva, sănătatea și frumusețea unui produs de pe aceste meleaguri.

Ceea ce latinii au denumit științific „Hirudes Medicinalis”, pe românește lipitoarea, este ultmul răcnet în ceea ce privește tratamentele alternative. Acest mic vampir semi acvatic face adevarate minuni medicale și in consecinta este foarte cautat si pretuit mai ales pe piețele din Occident.

Declicul interior care i-a schimbat viata Veronicăi Butnaru transformand-o într-un respectabil afacerist nu s-a produs întâmplător.  „Totul a inceput cand am inceput un tratament alternativ cu lipitori in Basarabia. În fond, numai pentru oamenii contemporani îmbuibați cu reclame despre necesitatea tratamentelor cu medicamente de sinteză, tratamentul cu lipitori constituie o stranietate; bunicii noștri de la țară aveau așezat de obicei undeva pe o policioară un borcan în care plutea alene o lipitoare bună la toate. Intuitiv sau nu ei tratau cu lipitori hipertensiunea, bolile circulatorii și alte afecțiuni”, a spus profesoara.

După toate probabilitățile, lipitorile erau folosite în scop terapeutic încă din epoca bronzului. Strămoșii noștri cei mai îndepărtați au constatat cumva că după ce erau mușcați de către acești mici viermi, se simțeau mai bine. Prima mărturie în acest sens provine din Egiptul Antic, din mileniul II înainte de Hristos. În Grecia Antică, terapia cu lipitori a fost introdusă de Nicandru din Colofone pe la 200 ÎHr.

Mai aproape de contemporaneitate, marele teoretician al utilizării terapeutice a lipitorilor medical francez Franquise Joseph Broussais, le va transforma în adevărate vedete. Moda lipitorilor a mers până acolo încât la începutul sec XIX se purtau rochii cu modele în formă de lipitoare.De abia mai târziu, s-a descoperit că substanța pe care lipitorile o eliberează în organismele din care se hrănesc, adică hirudina, este un anticoagulant perfect care fluidizează sângele și topește evantualele cheaguri. După alte zeci de ani de cercertări s-a descoperit că lipitoarea mai introduce în organism 30 de alte substabțe active cu proprietăți antibiotice, anestezice care au acțiune terapeutică foarte complexă. În ultimii 5 ani tratamentul cu lipitori a căpătat în occident dimensiuni nebănuite, fiind considerat de către unii un adevărat panaceu.

La Cârlige se află singura crescătorie de lipitori din România. Cu toate că zona este eminamente viticolă, în ultimii ani din satul vrâncean s-au exportat mai multe lipitori, decât litri de vin. 500.000 de lipitori iau anual calea occidentului. Toate sunt crescute cu grijă de Veronica Butnaru și angajatele sale.

Veronica Butnaru susține că lipitorile au capacități senzoriale greu de înțeles. Astfel, agitația interioară a celor care le îngrijesc se transmite pe căi nebănuite în interiorul borcanelor unde lipitorile renunță uneori la grațiosul lor dans hiptonic și încep să se miște haotic. De altfel, deși poate greu de crezut, lipitorile par a fi melomane. Doamna Veronica susține că cel mai bine se simt când în jur se aude Rahmaninov.

 

Te-ar mai putea interesa și
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi într-un atac israelian în Fâşia Gaza, armata israeliană susţinând......
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat ...
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...