Euro creşte până la 4,8492 lei, cel mai ridicat nivel din istorie în faţa monedei naţionale. Precedentul record a fost atins pe 17 martie 2020: 4,8448 lei/euro.
Suciu, despre deprecierea leului: Există un context regional care a dus la deprecieri ale monedelor din zonă
„Există un context regional care a dus la deprecieri ale monedelor din zonă în raport cu euro”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, întrebat despre deprecierea leului în raport cu euro.
Acesta a precizat, însă, că nu sunt anticipate evoluţii majore în acest sens, dacă politicile publice vor continua să fie cumpătate.
„E un record doar din punct de vedere ‘statistic’ pentru că leul a pierdut azi doar jumătate de ban, deci foarte puţin. Există un context regional care a dus la deprecieri ale monedelor din zonă în raport cu euro dar nu anticipăm evoluţii majore în acest sens, dacă politicile noastre publice vor continua să fie cumpătate. Să nu uităm că suntem într-o criză mondială fără precedent şi în acest context chiar şi discuţiile care implică slăbirea echilibrelor economice pe plan local au un ecou mai puternic decât în alte ocazii”, a declarat, pentru Agerpres, Dan Suciu.
Dolarul rămâne la 4,09 lei, aproape de nivelul anunţat în şedinţa precedentă de la BNR. Pe 23 martie, dolarul a atins cel mai ridicat nivel din istorie în faţa leului: 4,5316 lei.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,8442 lei/euro, 4,0940 lei/dolar, 5,4435 lei/liră sterlină, 4,4952 lei/franc elveţian.
Lira sterlină a rămas la 5,44 lei, aproape de cursul anunţat de BNR în şedinţa precedentă.
ROBOR la trei luni a rămas la 1,99%, acelaşi nivel cu cel din şedinţa precedentă. ROBOR 3M a atins pe 20 august 2020 cea mai scăzută valoare (1,98%) din 6 februarie 2018 încoace (1,97%).
ROBOR la şase luni a rămas la 2,08%,acelaşi nivel cu cel din şedinţa precedentă. Pe 20 august, ROBOR 6M a atins cel mai scăzut nivel (2,05%) din 10 noiembrie 2017 (2,03%) încoace.
Aurul a crescut la 255,1851 lei pentru un gram, faţă de 254,6004 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Pe 7 august, aurul a atins un nou record în faţa leului, 271,0003 lei pentru un gram. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.