Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 210 milioane de lei din capitalizare în săptămâna 31 august – 4 septembrie

Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână 210,49 milioane de lei din capitalizare, potrivit datelor publicate de BVB, consultate de Agerpres.
Economica.net - Dum, 06 sept. 2020, 11:01
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 210 milioane de lei din capitalizare în săptămâna 31 august - 4 septembrie

Capitalizarea bursieră a ajuns la 140,93 miliarde de lei, în perioada 31 august – 4 septembrie, de la 140,72 miliarde de lei în săptămâna anterioară.

În această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 243,46 milioane de lei, faţă de 190,97 milioane de lei în perioada 24 – 28 august 2020. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost marţi, 1 septembrie, când s-au consemnat 72,24 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, vineri, 4 septembrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 33,64 milioane de lei.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 87,26 milioane de lei, dar şi o creştere de preţ cu 3,37%. În top 3 se mai află Romgaz, cu schimburi de 28,13 milioane lei şi o creştere de 0,52% în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmate de titlurile OMV Petrom, cu tranzacţii de 28,09 milioane de lei şi cu un preţ al acţiunilor în creştere cu 6,8%.

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Promateris (+30,06%), Prefab (+23,98%) şi Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (+19,91%).

La polul opus, cele mai mari scăderi au fost consemnate de acţiunile Socep, care au înregistrat un declin de 10,84%, urmate de cele ale Mecanica Fină (-10,14) şi Electroputere (-9,52%).

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PNL a pierdut politic, fiindcă a făcut o coaliţie cu PSD....
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...