Deputat UDMR: În România, este încă o boală a pubertăţii parlamentare…

Liderul UDMR Mureş, deputatul Kelemen Attila, susţine că penalizarea parlamentarilor opoziţiei aflaţi în grevă parlamentară, prin tăierea indemnizaţiilor de şedinţă, nu va îmbunătăţi atmosfera din Parlament.
Economica.net - vin, 02 mart. 2012, 14:52

„După mine este corect. În UE, şi aici treaba este destul de prost înţeleasă la noi, în sală şi în UE dacă ştiu că joi de la ora 13.00 sunt voturi finale, toată lumea e acolo, fiindcă dacă nu figurează cartela ta la vot final, ai pierdut toată săptămâna. Dacă se discută proiecte de lege, în sală stau cam 40-50 de deputaţi din cei peste 700, fiindcă numai aceia stau în sală care la legea respectivă sunt interesaţi sau mandataţi de grupul parlamentar pentru a lua cuvântul. În rest, fiecare are o cameră separată, are angajaţi cu care pregătesc legi şi interpelări. Acesta este un lucru normal în Parlament. Eu am spus că şi în Parlamentul României nu asta este problema, că stau 50-70 de oameni la discutarea legilor. Dacă sunt legi despre puterea combinatului atomic, nici eu nu ştiu să spun nimic fiindcă nu mă pricep”, a spus Kelemen Attila, citat de Mediafax.

El a adăugat că „din păcate în România toată lumea vorbeşte mai mult atunci când nu se pricepe la o lege”, subliniind că nu se pune problema ca parlamentarii să fie ţinuţi „cu forţa”, însă atât parlamentarii puterii, cât şi cei ai opoziţiei ar trebui să înţeleagă regulile parlamentarismului.

„Eu aşa zic, că aşa trebuie să lucreze şi Parlamentul României, da, trebuie să ai semnătura, poţi să lucrezi în Parlamentul tău, nu că vrem cu forţa să-i ţinem pe parlamentari. Opoziţia trebuie să înţeleagă că vrei, nu vrei, deocamdată, până când puterea are mai multe voturi, nu poţi să obligi Guvernul prin ieşirea în stradă sau protest parlamentar să forţezi alegeri anticipate. Nu poţi, pentru că sunt nişte reguli parlamentare, nişte legi care reglementează şi acestea sunt foarte bine cunoscute şi de dânşii. Nu cred că e o normalitate să nu discuţi cu opoziţia. Cu opoziţia trebuie discutat, dar când pierzi pe voturi nominale un vot foarte important, supărarea nu prea te ajută”, a spus Kelemen.

El a apreciat că avem de-a face cu o „boală a pubertăţii parlamentare”, subliniind că este nevoie de mai multă maturitate din partea tuturor, întrucât „cu penalizarea cu bani nu vom îmbunătăţi atmosfera”.

„După mine, ce se petrece în România, în Parlament, este încă o boală a pubertăţii parlamentare şi, după 23 de ani, ar fi bine să nu mai fim în pubertate. Să fim un pic mai maturi. Cu penalizarea cu bani nu vom îmbunătăţi atmosfera. Acum când mai sunt câteva luni până la alegerile locale şi parlamentare cred că ar fi mult mai important să discutăm şi cu opoziţia, puterea să aibă un discurs normal şi o abordare câteodată foarte responsabilă a anumitor probleme. Dacă toată lumea vrea să facă politică din muşchi, nu cred că ţine”, a conchis deputatul UDMR.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, că indemnizaţiile de şedinţă ale parlamentarilor opoziţiei care nu au participat la aceste reuniuni vor fi tăiate, decizia fiind luată marţi în Biroul Permanent al Camerei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte mare, similară cu cea prin care a trecut Grecia după 2009-2010. Conform......
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Pompierii au gestionat 101 intervenţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, miercuri, în intervalul orar 10:00 - 18:00, pe ...
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele în acordul foarte profitabil încheiat cu Alphabet
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele ...
Apple a cerut să participe la viitorul proces antitrust în care este prins Google în Statele Unite, spunând că nu se ...
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Scufundarea navei cargou ruseşti Ursa Major în Marea Mediterană a fost cauzată de un "atac terorist", a declarat miercuri ...