Autostrada Sibiu – Pitești: CNAIR a scos la licitație Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni. Primul tronson peste Carpați costă peste 1 miliard de euro

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat miercuri, 23 septembrie, anunțul de licitație pentru proiectarea și execuția secțiunii 3 Cornetu – Tigveni din Autostrada Sibiu – Pitești. Cu o valoare estimată cuprinsă între 5,3 miliarde de lei și 5,8 miliarde de lei ( peste 1 miliard de euro), acest tronson de munte reprezintă cel mai mare contract pus la bătaie de Transporturi.
Anemona Andone - mie, 23 sept. 2020, 05:13
Autostrada Sibiu - Pitești: CNAIR a scos la licitație Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni. Primul tronson peste Carpați costă peste 1 miliard de euro

Licitația va avea o etapă de preselecție a constructorilor, candidaturile lor fiind așteptate până pe 10 noiembrie, potrivit anunțului publicat miercuri în SEAP. Pe 10 decembrie 2020, CNAIR estimează că va trimite invitațiile de prezentare a ofertelor către candidații selectați.

Compania de Drumuri optează pentru achiziționarea ulterioară de noi servicii și/ sau lucrări de la ofertantul a cărui ofertă va fi declarată câștigătoare, în cuantum de 483 milioane de lei fără TVA, reprezentând 10% din valoarea estimată a contractului (fără valorile estimate pentru rezerve de implementare și organizare de șantier).

Durata contractului este de 133 luni (peste 11 ani) și cuprinde: 14 luni perioada de proiectare, 59 luni perioada de execuție și 60 luni perioada de garanție a lucrărilor, conform anunțului din SEAP. Durata contractului de lucrări poate varia în funcție de perioada de garanție a lucrărilor, precum și în funcție de Durata de execuție a contractului ofertată de operatorul economic desemnat câștigător.

Pe de altă parte, într-un comunicat CNAIR se menționează că termenul de finalizare prevăzut este 12 luni proiectare și 45 de luni execuție conform factorilor de evaluare din Documentația de Atribuire.

Această secțiune conține:

· 95 de poduri și pasaje

· Tunel cu două galerii independente în lungime de 1.7 km/ galerie

· Nod rutier Cornetu și Nod rutier Văleni

· Ecoduct în zona localității Călinești

Printre criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o firmă care își depun candidatura se numără:

– a dus la bun sfârșit în ultimii 5 ani lucrări de construcție nouă și/ sau lărgire și/ sau modernizare de autostrăzi și/ sau drumuri naționale și/ sau drumuri expres în valoare totală cumulată de minim 1 miliard de lei fără TVA la nivelul a maxim 5 contracte.

–  a dus la bun sfârșit în ultimii 5 ani lucrări de construcție nouă și/ sau lărgire și/ sau modernizare a cel puțin 2 poduri/ pasaje/ viaducte în lungime de minim 250 m fiecare, aferente autostrăzilor și/ sau drumurilor naționale și/ sau drumurilor expres și/sau drumurilor județene și/sau străzilor urbane.

–  a dus la bun sfârșit în ultimii 10 ani lucrări de construcție nouă a unui tunel cu o galerie de minim 500 m, realizat prin excavație în subteran aferent infrastructurii de transport rutier și/sau infrastructurii de transport feroviar (inclusiv metrou).

Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni va avea o lungime de 37,4 kilometri și se va întinde de la km 44+500 până la km 81+900. Alături de secțiunea 2, acest lot este unul dintre cele mai dificile din autostrada care va uni Muntenia de Ardeal, întrucât va fi construit în zona de munte.

Cornetu – Tigveni este al patrulea tronson scos la licitație din Autostrada Sibiu – Pitești, după secțiunea 1 Sibiu – Boița, câștigată de austriecii de la Porr, secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești, adjudecată de italienii de la Astaldi și secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș, încă fără constructor. 

Având în vedere valoarea record a contractului, este de așteptat ca lupta pentru această secțiune să fie una dură și de lungă durată. Spre comparație, pentru lotul câștigat de Astaldi, cu o valoarea de trei ori mai mică, licitația s-a finalizat abia anul acesta, după aproape trei ani de evaluări și de război al contestațiilor.

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 122,11 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri.

Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est.

Te-ar mai putea interesa și
Recentele îmbunătățiri ale ratingului permit Greciei să facă noi datorii de circa 11 mld. euro în 2025
Recentele îmbunătățiri ale ratingului permit Greciei să facă noi datorii de circa 11 mld. euro în 2025
În urma recentelor îmbunătăţiri ale ratingului Greciei de către agenţiile de evaluare financiară şi a realizării stabilităţii financiare, autorităţile de la Atena vor să acceseze anul......
Guvernul va împrumuta primăriile pentru a acoperi cheltuielile neeligibile din proiectele cu bani europeni
Guvernul va împrumuta primăriile pentru a acoperi cheltuielile neeligibile din proiectele cu bani europeni
Guvernul va susţine autorităţile locale cu împrumuturi pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile din proiectele cu ...
Grupul Mol crede că Europa nu poate renunța complet la țițeiul rusesc
Grupul Mol crede că Europa nu poate renunța complet la țițeiul rusesc
Grupul energetic Mol Nyrt consideră că ambiţia Europei de a renunţa complet la ţiţeiul rusesc în următorii ani este ...
Ce spun Ciolacu şi Tîlvar despre achiziţia de avioane F-35
Ce spun Ciolacu şi Tîlvar despre achiziţia de avioane F-35
Semnarea acordului cu SUA pentru achiziţia avioanelor F-35 reprezintă "încă un pas hotărât înainte" pentru România ...