Republica Cipru a blocat adoptarea de către Uniunea Europeană de sancțiuni noi împotriva Belarusului – Surse AFP

Cipru a blocat adoptarea de către UE a unor noi sancţiuni împotriva Belarus, cerând ca măsuri comparabile să fie luate mai întâi împotriva Turciei în criza din Mediterana de Est, informează, citând surse europene, AFP, relatează Agerpres.
Economica.net - mie, 09 sept. 2020, 17:30
Republica Cipru a blocat adoptarea de către Uniunea Europeană de sancțiuni noi împotriva Belarusului - Surse AFP

Miniştrii europeni ai afacerilor externe şi-au dat acordul în august pentru sancţionarea responsabililor pentru reprimarea mişcării de protest din Belarus împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

Consiliul UE a stabilit o listă de nume împotriva cărora urmau să fie instituite interdicţii de intrare şi îngheţarea averilor. Potrivit unor surse diplomatice, lista conţine în prezent în jur de 40 de nume.

Dar potrivit acestor surse Cipru a transmis, în cadrul unei reuniuni de miercuri, că nu poate încă să-şi dea acordul pentru sancţiunile împotriva Belarus, ceea ce blochează adoptarea de astfel de măsuri care necesită unanimitate.

Această opoziţie este legată de solicitarea acestei ţări ca UE să adopte sancţiuni împotriva unor noi persoane pentru rolul lor în forajele exploratorii turce în Mediterana de Est. În prezent, numai două persoane sunt vizate de sancţiuni. Un anumit număr de ţări sunt însă rezervate în privinţa listei propuse de Cipru, a declarat o sursă diplomatică.

Grecia şi Cipru sunt în prima linie a disputei cu Turcia, care revendică dreptul de a exploata zăcăminte de hidrocarburi într-o zonă maritimă considerată de Atena în aria sa de suveranitate. Apariţia pe 10 august a unei nave de prospectare seismică turcă în apele revendicate de Atena a dus la o escaladare a tensiunilor.

Sancţiunile vor fi discutate cu prilejul viitoarei reuniuni a miniştrilor europeni de externe de pe 21 septembrie. Relaţiile cu Turcia vor fi şi ele pe agenda summitului UE prevăzut să aibă loc trei zile mai târziu, pe 24 şi 25 septembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...