Logica acestor ţări este de a se aproviziona ca măsură de precauţie de la mai mulţi producători concurenţi, în speranţa că cel puţin unul dintre vaccinurile lor se va dovedi eficient. Raportul Oxfam subliniază însă dificultatea pe care o va avea o parte din populaţia lumii de a găsi vaccinuri în perioada iniţială, în timp ce mecanismul pentru accesul mondial la vaccinuri împotriva COVID-19 (COVAX), susţinut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), este boicotat de Washington şi nu are finanţare.
Începând din luna mai, Statele Unite, urmate de Marea Britanie, Uniunea Europeană, Japonia şi alte ţări au semnat numeroase contracte care garantează în avans producţia şi livrarea de doze de vaccin dacă studiile clinice în curs se dovedesc concludente. În SUA se vor livra doze încă din octombrie, astfel încât să poată fi gata pentru a fi distribuite în termen de 24 de ore de la o eventuală autorizaţie sanitară.
Grupul farmaceutic britanic AstraZeneca, partener al Universităţii Oxford, a semnat majoritatea acestor contracte, însă Sanofi, Pfizer, Johnson & Johnson, Moderna, laboratorul chinez Sinovac şi institutul rus Gamaleia au de asemenea pre-vândute sute de milioane de doze la nivel mondial, uneori sub formă de parteneriate cu producători locali.
Potrivit Oxfam, au fost deja semnate contracte cu cinci dintre aceşti producători în faza a treia a studiilor clinice pentru 5,3 miliarde de doze, din care 51% pentru ţările dezvoltate, inclusiv cele menţionate, precum şi Australia, Hong Kong, Elveţia şi Israel (cifrele nu includ contractele pentru vaccinuri care nu sunt încă în faza a treia de testare).
Restul a fost promis ţărilor în curs de dezvoltare, între care India, Bangladesh, China, Brazilia, Indonezia şi Mexic, potrivit Oxfam.
Statele Unite, cu o populaţie de 330 de milioane de locuitori, au rezervat în total 800 de milioane de doze de la şase producători, iar Uniunea Europeană (450 de milioane de locuitori) a achiziţionat cel puţin 1,5 miliarde de doze, conform unui bilanţ AFP.
„Accesul vital la vaccinuri nu ar trebui să depindă de locul în care locuiţi sau de câţi bani aveţi”, a declarat Robert Silverman din cadrul Oxfam.
Experţii în sănătate publică au propus mai multe moduri de distribuţie globală: OMS ar vrea să ofere fiecărei ţări suficient pentru a vaccina 20% din populaţia sa; un grup de eticieni au sugerat prioritizarea ţărilor în care virusul ucide cel mai mult.
Însă Statele Unite au anunţat că intenţionează să ofere vaccinul tuturor locuitorilor săi, nu doar celor vulnerabili şi persoanelor în vârstă.
Acest tip de „naţionalism în domeniul vaccinurilor” a fost denunţat de mai mulţi oficiali din domeniul sănătăţii, precum şi de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un discurs rostit miercuri dimineaţă în Parlamentul European.