Trump i-a asigurat pe americani că până în primăvara lui 2021 vor avea cu toții acces la vaccinul împotriva Covid-19

Preşedintele Donald Trump a promis vineri că 100 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 vor fi fabricate până la sfârşitul anului şi vor fi într-un număr suficient pentru a vaccina 330 de milioane de americani până în aprilie 2021, informează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - sâm, 19 sept. 2020, 08:11
Trump i-a asigurat pe americani că până în primăvara lui 2021 vor avea cu toții acces la vaccinul împotriva Covid-19

„Vom produce cel puţin 100 de milioane de doze până la sfârşitul anului şi, probabil, multe altele, sute de milioane de doze vor fi disponibile în fiecare lună şi vom avea suficiente vaccinuri pentru toţi americanii până în aprilie”, a declarat preşedintele american în cadrul unei conferinţe de presă la Casa Albă, reiterându-şi optimismul cu privire la rezultatul studiilor clinice în curs de desfăşurare a vaccinurilor experimentale.

Donald Trump nu a specificat ce producători vor putea livra aceste vaccinuri, dar două companii, Moderna şi Pfizer, sunt în faza 3 activă a studiilor clinice, prima aşteptând rezultatele în noiembrie, iar a doua în octombrie.

Moderna şi Pfizer au deja contracte cu executivul american pentru livrarea a sute de milioane de doze, iar oficialii din domeniul sănătăţii au început pregătirile pentru a putea stoca şi livra primele doze încă din octombrie, precum şi în în termen de 24 de ore după ce va fi primită autorizaţia din partea Agenţiei pentru medicamente.

Fiecare vaccin ar urma să fie injectat în două doze separate, la un interval de trei sau patru săptămâni.

Data disponibilităţii unui vaccin reprezintă un subiect în campania pentru alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie. Candidatul democrat Joe Biden susţine că nu are încredere în Donald Trump în privinţa garantării integrităţii procesului de omologare ştiinţifică.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria prelucrătoare, precum fabrici noi, extinderea capacităţilor de......
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...