Startup-ul tech românesc Tailent se extinde pe plan internațional

La doar câteva luni după atragerea unei investiții de jumătate de milion de euro de la fondul Neogen Capital, startup-ul românesc Tailent începe extinderea internațională prin lansarea tehnologiilor Tailent Automation Platform Studio, pentru dezvoltarea roboților, și Tailent Automation Platform Control Center, pentru gestionarea acestora în medii de producție, pentru clienți și parteneri din toată lumea.
Lidia Neagu - lun, 21 sept. 2020, 12:05
Startup-ul tech românesc Tailent se extinde pe plan internațional

Tailent Automation Platform (TAP) oferă flexibilitate, performanță și scalabilitate în dezvoltarea și utilizarea roboților software. Soluția TAP Studio permite atât automatizări simple bazate pe acțiuni pre-construite, care nu implică sau presupun un nivel redus de programare, cât și automatizări complexe prin modulul puternic de programare avansată.

Câteva exemple ar fi automatizarea proceselor repetitive sau redundante, integrarea de sisteme care nu au fost gândite să comunice între ele, soluții cheie de business care nu mai beneficiază de suport din partea producătorilor sau sisteme unde dezvoltarea și integrarea de noi funcționalități este costisitoare.

„Ne bazăm pe inovație tehnologică pentru a livra roboți specializați, ce pot susține orice scenariu de automatizare. Împreună cu capabilitățile noastre de încapsulare de roboți ca servicii web, Tailent Automation Platform reprezintă o propunere de valoare unică și extrem de atrăgătoare. Urmează funcționalități noi, cu focus pe zona de machine learning și artificial intelligence, care vor mări capacitatea roboților de a răspunde provocărilor de business în continuă schimbare”, a menționat Cristian Oftez, CTO Tailent.

„Tehnologia Tailent Automation Platform disponibilă de azi este primul pas către un ecosistem inovator care oferă partenerilor noi oportunități de business prin crearea de roboți specializați, gata să fie puși la treabă și să grăbească procesul de transformare digitală a companiilor”, a adăugat Mario Popescu, CEO Tailent.

Clienții Tailent sunt companii din industrii precum ospitalitate, servicii profesionale, producție, dar și instituții publice locale. Compania se concentrează pe înrolarea de noi parteneri și țintește deschiderea de noi piețe în Europa, America de Nord, America de Sud și Asia.

Tailent (ex Mission Critical) este un start-up românesc fondat în București. Compania dezvoltă tehnologii inovatoare de automatizare (RPA) care schimbă modul în care oamenii muncesc și fac business ajutând companiile să-și realizeze scopurile de automatizare. Tailent oferă o alternativă mai aproape de așteptările clienților: mai rapidă și mai convenabilă introducând Tailent Automation Platform (TAP).

Te-ar mai putea interesa și
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o aeronavă necesară în perioada sezonului de iarnă, în lunile decembrie şi......
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...