Germania dă asigurări că UE va sprijini sectorul european al oțelului în tranziția către un model industrial care protejează mediul

Uniunea Europeană va sprijini sectorul oţelului în timpul tranziţiei la o producţie care protejează mediul, a afirmat luni ministrul german al Economiei, Peter Altmaier (foto), transmite DPA, citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 21 sept. 2020, 17:01
Germania dă asigurări că UE va sprijini sectorul european al oțelului în tranziția către un model industrial care protejează mediul

„Nu intenţionăm şi nu-i vom lăsa pe angajaţii din sectorul oţelului din diverse state membre UE într-o poziţie vulnerabilă”, a declarat Altmaier, înaintea reuniunii informale a miniştrilor Comerţului din UE, care se desfăşoară la Berlin.

Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele UE responsabil pentru comerţ, a dat asigurări că blocul comunitar va folosi toate mijloacele pe care le are la dispoziţie pentru a sprijini sectorul oţelului.

Producătorii de oţel din UE sunt sub presiune din cauza supracapacităţii de producţie la nivel global şi cer măsuri antidumping pentru importurile ieftine din China şi alte ţări. De asemenea, pandemia de coronavirus (COVID-19) a afectat sectorul deoarece industria auto şi alţi producători şi-au redus capacităţile de producţie, în urma scăderii cererii.

În plus, sectorul oţelului se confruntă cu costuri ridicate în cazul trecerii la o producţie care protejează mediul şi care nu utilizează cărbune cocsificabil.

Altmaier s-a referit la posibilitatea ajustării taxelor de frontieră pentru produsele care se fabrică mai ieftin în ţări unde se aplică standarde de mediu mai scăzute, în special în legătură cu emisiile de gaze cu efect de seră. Orice taxă trebuie adoptată în conformitate cu reglementările Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), a explicat ministrul german al Economiei.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...