Competiţie pentru startup-uri IT: Premiul cel mare de 225.000 de euro

Startup Spotlight Online oferă un premiu-investiție de 225.000 de euro câștigătorului competiției de la finalul programului, premiu ce este oferit de către o serie de investitori din industria de tehnologie locală. Aplicările se încheie pe 27 septembrie.
Lidia Neagu - mie, 23 sept. 2020, 10:31
Competiţie pentru startup-uri IT: Premiul cel mare de 225.000 de euro

Anul acesta, organizatorii conferinței How to Web au lansat Startup Spotlight Online, un program de suport pentru startup-uri ce durează două luni, și care anterior se desfășura în cadrul conferinței. Programul se va încheia cu un eveniment privat de pitching în cadrul căruia un juriu format din experți și investitori va alege cel mai bun startup al programului, care va primi un premiu-investiție în valoare de 225.000 de euro.

Premiul este sindicalizat de către un grup de investitori locali – platforma de equity crowdfunding Seedblink, rețeaua de angel investors TechAngels, fondul de investiții Gapminder Venture Partners, vehiculul de investiții private Simple Capital și rețeaua de investitori Transylvania Angels Network. Suma este oferită ca aport la o viitoare investiție în startup, sub forma unui convertible note.

Lansat în 2011, programul Startup Spotlight se desfășura anual în cadrul conferinței How to Web. Mutarea de anul acesta în mediul online a programului va crește valoarea experienței celor 40 de startup-uri participante, acestea având două luni la dispoziție pentru a organiza întâlniri private cu cei peste 70 de experți și investitori din program.

Printre ei se vor afla Des Traynor (co-fondator al Intercom), Marius Tîrcă (co-fondator al UiPath), Mada Seghete (co-fondator Branch.io), Marvin Liao (consultant și investitor, ex-500 Startups San Francisco), Raluca Panțiru (Product Manager la Fitbit), Bogdan Axinia (Head of eMAG Explore) și Raul Popa (co-fondator și CEO al TypingDNA), alți experți ce au contribuit la dezvoltarea unor companii ca Shopify, Dropbox, Booking.com, Omniconvert, dar și specialiști din zona corporate care colaborează cu startup-urile precum Monica Obogeanu (Orange Fab), René Schob (KPMG Startup Grow Pad), Ionuț Stanimir (BCR-InnovX), Dan Oros (Google for Startups), Mihai Frențiu (Tech’n Trade by METRO SYSTEMS România) sau Sergiu Pop (Microsoft for Startups).

De asemenea, programul pune în legătură participanții unii dintre cei mai importanți investitori din Europa precum Irina Haivas (Atomico), Carlos Espinal (Seedcamp), Andrei Brașoveanu (Accel), Ondrej Bartos (Credo Ventures), Dan Lupu (Earlybird Venture Capital), Dan Mihăescu (Gapminder Venture Partners), Jon Bradford (Dynamo VC), Mălin Ștefănescu (TechAngels) și reprezentanți ai unor fonduri de investiții ca Notion Capital, 500 Startups Istanbul, LAUNCHub Ventures, Early Game Ventures, Smok Ventures, Gecad Ventures, Simple Capital, cărora li se alătură platforma regională de equity crowdfunding Seedblink.

Echipele vor mai beneficia de până la 30 de întâlniri private și sesiuni de ask-me-anything, pitch coaching, introduceri la mentori și investitori din rețeaua extinsă a How to Web, totul fără a-și aglomera excesiv programul pe parcursul celor două luni de Startup Spotlight Online. Programul startup-urilor este personalizat în funcție obiectivele de business ale fiecăruia dintre ele, fără a exista activități obligatorii pe parcursul acestuia.

Peste 350 de startup-uri sunt așteptate să aplice la program până la data de 27 septembrie 2020, dintre care vor fi selectați cei 40 de participanți în program. Programul va începe pe 5 octombrie și se va încheia pe data de 4 decembrie, prin evenimentul privat de pitching Pitch Day la care vom afla și câștigătorul programului Startup Spotlight și al investiției de 220.000 de euro, oferit de Seedblink, TechAngels, Gapminder Venture Partners și alți investitori privați.

Programul Startup Spotlight este realizat în parteneriat cu Orange România, KPMG România, Banca Comercială Română, Google România, și cu suportul Fitbit, Microsoft for Startups, METRO SYSTEMS România, eMAG, Mastercard România și 2Checkout.

How to Web este una dintre cele mai importante conferințe anuale de tehnologie și inovație din Europa, reunind antreprenori în tehnologie, dezvoltatori de produs, developeri, specialiști în marketing online, inovatori și investitori care sunt în căutare de inspirație și know-how despre cum să dezvolte produse și afaceri digitale.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...