Grupul farmaceutic Janssen a început testarea pe 60.000 de voluntari a unui vaccin împotriva Covid-19

Vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de compania multinaţională Janssen a început să fie testat pe scară largă în SUA pe circa 60.000 de voluntari, relatează miercuri EFE, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 23 sept. 2020, 14:04
Grupul farmaceutic Janssen a început testarea pe 60.000 de voluntari a unui vaccin împotriva Covid-19

Este vorba de cea de-a patra testare din faza III (ultima înainte de aprobarea sa definitivă, dacă se dovedeşte eficient şi sigur) care este menită să dovedească dacă acest potenţial vaccin poate preveni simptomele bolii într-o doză unică, potrivit Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase (US National Institute of Allergy and Infectious Diseases – NIAID) din SUA.

Cercetările şi testele clinice ale acestui vaccin sunt conduse de Janssen, companie deţinută de grupul american Johnson & Johnson, însă la acest proiect participă numeroase institute şi centre de cercetare americane.

În SUA există deja patru candidate la un vaccin împotriva Covid-19 aflate în faza III a testelor clinice, ceea ce, potrivit directorului NIAID, Anthony Stephen Fauci, este „o reuşită fără precedent”, având în vedere că au trecut doar opt luni de la identificarea virusului SARS-CoV-2 care provoacă boala Covid-19.

Într-un comunicat publicat de NIAID, Fauci a precizat că ar putea fi nevoie de mai multe tipuri de vaccin pentru a face faţă cererii mondiale. Potrivit lui, „candidatul” testat de Janssen a demonstrat că este un vaccin „promiţător”.

Vaccinul candidat constă într-un vector ce utilizează un adenovirus uman (virusul responsabil de răceala obişnuită) pentru a reprima proteina SARS-CoV-2 în celule. Vectorul de adenovirus utilizat în vaccinul candidat al acestei companii farmaceutice a fost modificat pentru a nu se putea replica la oameni şi declanşa boala.

Descoperirile preclinice publicate deja în revista Nature au demonstrat că acest „candidat la vaccin” a indus răspunsuri unor anticorpi neutralizatori la macaci şi a oferit o protecţie completă sau aproape completă împotriva infecţiei cu acest virus în plămâni şi cavitatea nazală după expunerea la SARS-CoV-2.

Testele lansate miercuri sunt menite să determine dacă vaccinul poate preveni boala Covid-19 după o singură doză administrată, se arată în comunicatul institutului.

Toate vaccinurile trebuie să depăşească numeroase probe şi diferite faze înainte de a fi aprobate şi comercializate, începând cu testele preclinice realizate pe modele animale. După aceste probe este demarată faza I, când vaccinul este testat pe grupuri mici de voluntari sănătoşi, pentru a obţine date privind doza adecvată şi răspunsul imunitar pe care îl produce.

În faza II testele se extind unor grupuri mai mari pentru a oferi date despre siguranţă şi eficienţa vaccinului, iar în faza III aceste grupuri se extind unor colectivităţi mult mai numeroase.

După depăşirea celor trei faze se poate obţine licenţa de fabricaţie şi comercializare la scară mare a vaccinului, în paralel cu faza IV în care sunt activate diferite sisteme de supraveghere pentru a verifica, practic continuu, siguranţa şi eficienţa produsului.

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...