Ministerul Agriculturii va pune la dispoziția fermierilor afectați de criza generată de pandemie 150 de milioane de euro

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat ghidul Măsurii 21 privind acordarea unui sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor pentru atenuarea efectelor generate de pandemia de Covid-19, fondurile disponibile fiind de 150 de milioane de euro, relatează Agerpres.
Economica.net - mie, 23 sept. 2020, 15:48
Ministerul Agriculturii va pune la dispoziția fermierilor afectați de criza generată de pandemie 150 de milioane de euro

Potrivit MADR, măsura va fi lansată în data de 25 septembrie şi va fi activă până la 23 octombrie 2020.

„Având în vedere că fermierii din România au fost afectaţi într-un mod fără precedent de consecinţele pandemiei de COVID-19, reprezentanţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în urma consultărilor avute cu asociaţiile de fermieri, au făcut eforturi pentru a lansa în cel mai scurt timp posibil, o măsură extrem de utilă şi care va sprijini fermierii din sectorul zootehnic – bovine, ovine – caprine şi pe cei din sectorul de legume-fructe şi cartofi”, se arată într-un comunicat al MADR.

Ministerul îşi propune ca fermierii să poată accesa cât mai uşor fondurile puse la dispoziţie, iar acest sprijin să fie unul echitabil.

Măsura 21 „Sprijin temporar cu caracter excepţional acordat fermierilor şi IMM-urilor care au fost afectaţi în mod deosebit de criza Covid-19” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 are în vedere atenuarea efectelor generate de pandemia de Covid-19 în special în ceea ce priveşte producţia primară, iar acţiunile pentru compensarea pierderilor producătorilor primari în sectorul agricol vor contribui la restabilirea echilibrului economic, în special la nivelul sectorului agricol.

Sesiunea de depunere a cererilor de sprijin pentru măsura 21 se va desfăşura în perioada 25 septembrie – 23 octombrie 2020.
„Cererile de sprijin temporar cu caracter excepţional aferente sectoarelor bovine, ovine/caprine, legume-fructe şi cartofi, însoţite de documentele generale şi specifice, pot fi depuse la centrele judeţene/locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti sau transmise prin fax, poştă sau format electronic scanat prin e-mail,cu condiţia asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis.

Solicitantul de finanţare trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în Ghidul Solicitantului aferent acestei măsuri.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: Am reuşit să salvăm peste 2.000 de locuri de muncă în Valea Jiului. De acum, responsabilitatea pentru implementarea ajutorului de stat revine angajaților CEVJ
Burduja: Am reuşit să salvăm peste 2.000 de locuri de muncă în Valea Jiului. De acum, responsabilitatea pentru implementarea ...
Ministerul Energiei salută decizia Comisiei Europene de autorizare a unui ajutor de stat în valoare de 3,9 miliarde de lei pentru Complexul Energetic Valea Jiului S.A., destinat implementării......
ANM: Seceta pedologică se menține în următoarele zile pe suprafețe extinse din Oltenia și local în vestul şi sud-vestul Munteniei
ANM: Seceta pedologică se menține în următoarele zile pe suprafețe extinse din Oltenia și local în vestul şi sud-vestul ...
Seceta pedologică se menţine în următoarele zile pe suprafeţe agricole extinse din Oltenia, iar local în vestul şi ...
România, producție în scădere de țiței la 9 luni din 2024. Reducerea va continua și în anii următori
România, producție în scădere de țiței la 9 luni din 2024. Reducerea va continua și în anii următori
România a produs, în primele nouă luni din 2024, o cantitate de ţiţei de 2,024 milioane de tone echivalent petrol (tep), ...
Peste 250 de expozanți români și 60 internaționali participă la evenimentul FoodService & Hospitality Expo, care este organizat în Hala Laminor
Peste 250 de expozanți români și 60 internaționali participă la evenimentul FoodService & Hospitality Expo, care ...
FoodService & Hospitality Expo îşi deschide porţile sâmbătă, la Hala Laminor şi va reuni, timp de trei zile (16 - ...