Compania românească de securitate cibernetică Safetech Innovations se va lista pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti

Compania românească de securitate cibernetică Safetech Innovations şi-a anunţat intenţia de listare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti până la sfârşitul anului şi estimează pentru acest an o creştere de 60% a profitului net, faţă de 2019 şi a veniturilor cu aproximativ 15%.
Lidia Neagu - mie, 30 sept. 2020, 12:38
Compania românească de securitate cibernetică Safetech Innovations se va lista pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti

”Safetech Innovations SA, companie românească de securitate cibernetică, anunţă intenţia de listare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti până la sfârşitul anului. Înainte de listare, Safetech Innovations va realiza un plasament privat pentru acţiuni noi cu intenţia de a atrage 2,5 milioane de lei de la investitorii BVB”, a anunţat compania.

Plasamentul pentru noile acţiuni ordinare ale Safetech Innovations va avea loc în toamna anului 2020 şi va fi intermediat de casa de brokeraj Tradeville, în timp ce Cornerstone Communications va fi consultantul autorizat al companiei după listare.

”În ultimii doi ani ne-am concentrat atenţia în vederea pregătirii Safetech Innovations pentru investitorii Bursei de Valori Bucureşti. Ne-am revizuit modelul de business, am îmbunătăţit oferta de servicii, am restructurat compania pe plan intern şi am atras clienţi de renume din România şi din străinătate. Ca urmare, rezultatele noastre financiare s-au îmbunătăţit semnificativ. Pentru anul 2020, în ciuda pandemiei, intenţionăm să creştem veniturile cu aproximativ 15%, iar profitul net cu aproximativ 60% faţă de rezultatele înregistrate în anul precedent. Ne bucurăm să anunţăm că suntem pregătiţi pentru plasamentul privat şi listarea ulterioară pe piaţa AeRO. Recunoaştem oportunităţile pe care le oferă piaţa de capital şi dorim să ne continuăm planurile de a transforma Safetech Innovations într-un jucător de referinţă pe piaţa de securitate cibernetică din România cu ajutorul investitorilor locali”, a declarat Victor Gânsac, director general, Safetech Innovations.

Capitalul atras în cadrul plasamentului privat va fi direcţionat către investiţii. Prin listarea la bursă şi acces la capital, compania identifică o oportunitate în dezvoltarea de soluţii şi produse inovatoare în domeniul securităţii cibernetice, dar şi în creşterea capacităţii tehnice prin dezvoltarea laboratorului de testare a securităţii. Investiţiile în aceste noi proiecte vor putea genera venituri semnificative, fiind bazate pe tehnologie brevetată.

Conducerea intenţionează să finalizeze procesul de listare a companiei pe piaţa AeRO până la sfârşitul anului 2020, sub rezerva finalizării proceselor şi primirii aprobărilor de la toate instituţiile relevante implicate în listare, sau, cel mai târziu în primul trimestru din 2021.

Safetech Innovations a fost înfiinţată în 2011 şi este unica companie dedicată exclusiv securităţii informaţiei de pe piaţa de profil din România, care oferă atât servicii în domeniul securităţii, cât şi pentru implementarea soluţiilor de securitate cibernetică.

Safetech Innovations oferă monitorizare şi răspuns la securitatea cibernetică, audituri de securitate, teste de penetrare, gestionarea riscurilor de securitate şi servicii de guvernanţă a securităţii. Compania deţine şi operează STI CERT – Safetech Computer Emergency Response Team, unul dintre primele CSIRT-uri private înfiinţate în România, acreditat la nivel internaţional, care asigură companiilor din sectoarele privat şi public monitorizarea continuă a ameninţărilor cibernetice şi intervenţia în caz de incidente de securitate. STI CERT oferă un sistem de monitorizare non-stop, alertare, managementul incidentelor şi investigaţii şi acoperă toate tipurile de incidente de securitate cibernetică prin metode centralizate, asigurate de o echipă de experţi şi ethical hackeri.

Safetech Innovations este singura companie din România acreditată ca partener în NATO Industry Cyber Partnership (NICP). Compania colaborează cu peste 10 instituţii din sectorul financiar-bancar autohton, cu companii multinaţionale, precum şi companii locale din sectoarele energiei, FMCG, telecomunicaţii, IT&C şi transporturi. În prezent, Safetech Innovations SA este deţinută de Victor Gânsac, director general şi Paul Rusu, director financiar, fiecare cu o participaţie de 50% în companie. În urma plasamentului privat, actualii acţionari îşi vor menţine pachetul majoritar în afacere.

În 2019, Safetech Innovations a înregistrat o cifră de afaceri de 10,5 milioane lei, cu o creştere de 56,4% faţă de rezultatul din 2018 şi un profit net de 1,25 milioane lei, cu o creştere de 26,3% faţă de 2018. În 2019, compania a avut o marjă de profit net de 11,8%. În prima jumătate a anului 2020, Safetech Innovations a înregistrat o cifră de afaceri de 5,3 milioane lei (+60,7% faţă de S1 2019) şi un profit net de 450.246 lei (+61,5% faţă de S1 2019).

Pentru întregul an 2020, conducerea estimează venituri de 15,6 milioane lei şi la un profit net de 2 milioane lei. Compania are în prezent 43 de angajaţi.

Safetech Innovations va fi prima companie de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori Bucureşti. Acţiunile Safetech Innovations SA vor fi disponibile la tranzacţionare sub simbolul „SAFE”. Managementul propune investitorilor o politică de dividende care va consta în distribuirea parţială de dividende în numerar şi distribuirea de acţiuni gratuite prin capitalizarea profiturilor.

Se preconizează că piaţa globală a securităţii cibernetice va creşte de la 152,7 miliarde de dolari în 2018 la 248,6 miliarde de dolari până în 2023, la o rată anuală compusă de creştere (CAGR) de 10,2%. Studiile arată că securitatea cibernetică este unul dintre domeniile care va genera cele mai mari cheltuieli în perioada următoare, depăşind cheltuielile pentru servicii cloud sau platformele de big data. Aceste estimări sunt susţinute şi de faptul că numărul atacurilor cibernetice s-a intensificat semnificativ în 2020 în contextul pandemiei de COVID-19. Se aşteaptă ca această tendinţă să continue, deoarece atacurile cibernetice, care vizează atât instituţiile publice, inclusiv spitale, cât şi companiile private, vor deveni din ce în ce mai sofisticate în perioada următoare.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...