Iohannis: Acest an universitar, cel mai dificil din 1989 încoace

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că noul an universitar va fi "cel mai dificil" din 1989 încoace, în contextul pandemiei de COVID-19.
Economica.net - joi, 01 oct. 2020, 07:17
Iohannis: Acest an universitar, cel mai dificil din 1989 încoace

„Astăzi, marcăm începutul unui nou an universitar, acesta fiind, fără îndoială, cel mai dificil an universitar din 1989 încoace. Regulile de distanţare socială necesare în contextul crizei sanitare provocate de pandemia de COVID-19 îngreunează un proces educaţional în care mentoratul are un rol central. Sunt totuşi convins că veţi găsi modalităţile cele mai bune de a asigura atât calitatea actului educaţional, cât şi protejarea comunităţii academice de riscul contaminării cu noul coronavirus”, a afirmat şeful statului, la deschiderea anului de învăţământ la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”.

El a subliniat că anul acesta va fi greu pentru actul cultural în general, în contextul în care sălile de spectacol au fost închise luni de zile, iar măsurile menite să ţină sub control epidemia nu vor permite revenirea deplină la normalitate în perioada imediat următoare.

„Există o legătură indisolubilă între artele spectacolului şi public. Apreciez în mod deosebit sacrificiul pe care îl face comunitatea artistică pentru a contribui la siguranţa întregii societăţi. În acelaşi timp, sunt conştient că există o nevoie reală de sprijin pentru instituţiile de cultură, actori, regizori, cineaşti şi creatori de conţinut media şi tocmai de aceea mă aflu într-un dialog constant cu autorităţile guvernamentale responsabile pentru a găsi soluţii adecvate acestui segment profund afectat de pandemie.
Împreună, Guvern, alte autorităţi, creatori din toate domeniile artelor şi industriilor culturale şi, nu în ultimul rând, mediul academic, aveţi responsabilitatea de a gândi şi a relansa domeniul cultural. Vom avea de remediat nu doar daunele provocate de pandemie, ci şi unele decalaje de ordin sistemic, care au făcut ca în România consumul cultural să fie, în ultimul deceniu, cu mult sub media Uniunii Europene”, a spus Iohannis.

Potrivit preşedintelui, post-pandemie, eforturile de relansare economică vor trebui să fie însoţite de un mai mare sprijin oferit culturii, atât de stat, cât şi de mediul privat.

„Acesta este mesajul de încurajare pe care doresc să-l transmit studenţilor Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, precum şi studenţilor din celelalte universităţi şi facultăţi de arte din România. Educaţia prin artă este, la urma urmei, un pilon esenţial în construirea unei Românii cu adevărat educate”, a adăugat Klaus Iohannis.

El a arătat că a ales să participe la deschiderea anului universitar la UNATC având în vedere că aceasta „a modelat” cultura recentă a României.

„Prin intermediul absolvenţilor săi, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică a modelat cultura recentă a României şi a canalizat efortul creativ al unor personalităţi care au făcut cinste ţării noastre pe plan internaţional”, a evidenţiat Iohannis.

Şeful statului a conferit UNATC „I. L. Caragiale” Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de comandor la 70 de ani de la înfiinţarea instituţiei.

„În semn de apreciere a acestei bogate activităţi a instituţiei, am decis acordarea Ordinului Meritul pentru Învăţământ, în grad de Comandor”, a precizat preşedintele Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...