SUA: Aproape 20.000 de angajaţi ai Amazon, testaţi pozitiv la COVID-19

Gigantul american Amazon, cel mai mare retailer online din lume, a anunţat joi că 19.816 dintre angajaţii săi au fost testaţi pozitiv la COVID-19 în Statele Unite, ceea ce corespunde unei rate de infectare mai mici decât în rândul populaţiei generale, relatează vineri AFP.
Economica.net - vin, 02 oct. 2020, 06:22
SUA: Aproape 20.000 de angajaţi ai Amazon, testaţi pozitiv la COVID-19

Grupul, care şi-a dezvoltat propriul sistem de screening şi efectuează „mii de teste” zilnic, a angajat în total 1,37 milioane de persoane pentru activităţile site-ului său online sau în magazinele filialei sale Whole Foods, între 1 martie şi 19 septembrie.

Rata de infectare în rândul angajaţilor săi este prin urmare de 1,44%, sub rata de 2,06% înregistrată în rândul populaţiei americane, calculată de Universitatea Johns Hopkins, care ţine evidenţa cazurilor de COVID-19 din SUA.

Cifrele nu includ subcontractorii companiei.

Amazon intenţionează să-şi mărească capacitatea pentru a putea efectua 50.000 de teste zilnic în 650 de locaţii până în noiembrie.

La începutul pandemiei, angajaţii companiei au oprit munca sau au organizat demonstraţii în faţa depozitelor sale, pentru a cere o mai mare protecţie împotriva noului coronavirus.

Grupul a fost, de asemenea, criticat pentru faptul că, până acum, nu a făcut publice cifrele privind infectările în rândul angajaţilor săi.

Amazon susţine că a distribuit peste 100 de milioane de măşti şi a implementat o serie de măsuri, precum distanţarea socială în depozite, controlarea temperaturii sau proceduri de curăţenie sporite.

Compania este acuzată în mod regulat de ONG-uri că nu protejează suficient sănătatea şi siguranţa angajaţilor săi, în pofida investiţiilor semnificative, în special pentru a mecaniza şi automatiza numeroase sarcini în depozitele sale.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă relevantă pentru această funcţie....
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...