„Starea de urgenţă, în acest moment, nu se impune. Se impune respectarea acestor reguli pentru a limita această creştere progresivă, deocamdată, pe care o avem pe numărul de cazuri noi. Nu putem limita această creştere decât respectând regulile, scăzând transmiterea în comunitate şi, efectiv, şi numărul de cazuri de la o zi alta”, a precizat Nelu Tătaru, într-o conferinţă de presă la Ministerul Educaţiei.
Întrebat dacă ar trebui să fie îngrijorător faptul că şi vineri au fost raportate peste 2.000 de cazuri de COVID 19, ministrul a spus: „Pe o parte dintre noi care nu credem şi nu înţelegem, ar trebui să ne îngrijoreze, ceilalţi ar trebui să avem o precauţie accentuată”.
„Fiecare activitate, fiecare reglementare care s-a făcut odată cu revenirea la normalitate, începând cu 1 septembrie, are şi norme de aplicare, haideţi să le aşteptăm şi să le vedem că sunt puse în practică”, a spus Tătaru.
Ministrul a precizat că aplicarea normelor privind protecţia sanitară a fost discutată cu inspectorii şcolari în cadrul unei reuniunii la Ministerul Educaţiei, la care a participat şi premierul Ludovic Orban.
„Astăzi am discutat la Ministerul Educaţiei, tocmai acest lucru cu toţi inspectorii şcolari judeţeni, avem un parteneriat, atît noi, părinţii, profesorii, fiecare avem o parte pe care trebuie să o respectăm”, a spus Tătaru.
Context:
Criza Coronavirus 2 octombrie, ora 13 – 2.343 de cazuri noi. 571 la ATI, 53 morţi, 517 cazuri în Bucureşti, în 24 de ore. Este cel mai mare număr de cazuri de infecţie înregistrat în 24 de ore de la începutul crizei, cel mai mare număr de cazuri de infecţie în Bucureşti şi cel mai ridicat număr de pacienţi aflaţi la terapie intensivă. 1.588 de persoane au fost declarate vindecate în ultimele 24 de ore.
105.582 vindecaţi de pacienți au fost declarați vindecați. 1.588 vindecaţi în ultimele 24 de ore.
132.001 – total cazuri.
Cazuri active (număr total cazuri – număr total decese – număr total vindecaţi): 21.504 cazuri active.
2.343 cazuri noi în ultimele 24 de ore.
Total persoane internate cu COVID-19 – 7.795.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 569 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
La ATI sunt internați 571 pacienți – Cel mai ridicat număr de pacienţi la terapie intensivă de la începutul crizei Coronavirus
4.915 morţi. 53 de decese în ultimele 24 de ore.
În intervalul 01.10.2020 (10:00) – 02.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 53 de decese (36 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani.
51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.
Numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.795. Dintre acestea, 571 sunt internate la ATI.
Total teste: 2.471.499. Dintre acestea 26.011 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.436 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.575 la cerere.
Pe teritoriul României, 10.697 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.452 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.138 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 28 de persoane.