Bucureştiul ar putea beneficia de 2,1 miliarde de euro fonduri UE în perioada 2021-2027

Municipiul Bucureşti ar putea beneficia de fonduri europeni în valoare totală de 2,1 miliarde de euro în următoarea perioadă de programare, 2021-2027, iar sumele pentru reabilitarea conductelor de energie termică ar putea fi suplimentate, a declarat, luni, Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene.
Economica.net - lun, 05 oct. 2020, 08:37
Bucureştiul ar putea beneficia de 2,1 miliarde de euro fonduri UE în perioada 2021-2027

El s-a întâlnit, la sediul ministerului, cu vicepremierul Raluca Turcan şi cu primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan.

„Următoarea perioadă de programare este generoasă pentru Bucureşti. Există fonduri europene propuse pentru alocare în valoare de 2,1 miliarde de euro, din care 1,5 miliarde din Fondul European de Dezvoltare Regională, cu contribuţia bugetului de stat şi a bugetelor locale, iar diferenţa de 700 milioane de euro, din Facilitatea pentru recuperare şi rezilienţă”, a spus Boloş.

Ministrul a precizat că sunt cel puţin trei proiecte de importanţă majoră în implementare în momentul de faţă pentru Bucureşti: reabilitarea sistemului de termoficare, gestionarea deşeurilor şi cel privind canalizarea.

„În privinţa proiectului de termoficare, urmează să încheiem contractul de finanţare pentru reabilitarea a 100 de kilometri de reţea de transport energie termică, dintr-un total de 954 de kilometri”, a precizat el.

Oficialul a mai arătat că a propus suplimentarea cu 200 de milioane de euro, din Fondul pentru rezilienţă şi recuperare, pentru proiectul de 500 de milioane de euro care prevede reabilitarea şi repararea reţelelor de distribuţie, pentru a ţine sub control pierderile.

„Este un proiect de importanţă capitală pentru municipiul Bucureşti. Dacă va fi cazul, ne vom preocupa să alocăm fonduri suplimentare acestui proiect. Pe lângă cei 954 de kilometri de reţea de transport, sunt 2.953 de kilometri de reţea de distribuţie. Un alt proiect important care se află în implementare în actuala perioadă de programare este legat de managementul deşeurilor şi incineratorul, în valoare de 208 milioane de euro, pentru care, împreună cu municipalitatea, să găsim cea mai bună soluţie pentru amplasamentul incineratorului”, a completat Boloş.

Cele trei proiecte aflate în implementare, enumerate de Boloş, însumează un miliard de euro bani europeni.

Te-ar mai putea interesa și
Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut vineri. Motivul? Rusia va stopa livrările de azi
Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut vineri. Motivul? Rusia va stopa livrările de azi
Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut vineri, după ce OMV AG a anunţat că Rusia va stopa livrările de sâmbătă, transmite Bloomberg....
Mișcări negative pe piața auto. GM concediază 1.000 de oameni, Northvolt, aproape de insolvență
Mișcări negative pe piața auto. GM concediază 1.000 de oameni, Northvolt, aproape de insolvență
Schimbările din piața auto au adus multe vești neplăcute pentru toți membrii săi, fie ca sunt producători, fie ca ...
Sectorul în care lipsa lichidității creează probleme mari: ”Poți să ai profit, dacă n-ai lichiditate, falimentezi”
Sectorul în care lipsa lichidității creează probleme mari: ”Poți să ai profit, dacă n-ai lichiditate, falimentezi”
Lipsa lichidității creează probleme mari în agricultură, într-un an în care seceta a calamitat producția agricolă ...
Ce-și doresc românii sub bradul de Crăciun? Femeile și generația Z au predilecție pentru daruri în bani, chiar dacă anul acesta cadourile se cumpără preponderent din economii
Ce-și doresc românii sub bradul de Crăciun? Femeile și generația Z au predilecție pentru daruri în bani, chiar dacă ...
Anul acesta, cadourile de Crăciun se cumpără cu fondurile din economii (53% dintre respondenți), nu cu bani împrumutați ...