APIA începe plăţile în avans în 16 octombrie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va demara, pe 16 octombrie, plata avansului pentru schemele pe suprafaţă aferente anului 2020, suma alocată României din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru aceste plăţi fiind de 1,94 de miliarde de euro.
Economica.net - lun, 05 oct. 2020, 12:48
APIA începe plăţile în avans în 16 octombrie

„În Campania aferentă anului de cerere 2020 România beneficiază de o alocare financiară pentru plăţile directe acordate fermierilor din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în valoare de 1,94 miliarde de euro şi, ca în fiecare an, suntem pregătiţi să turăm motoarele la maximum pentru ca aceşti bani să ajungă în timp util la fermieri”, a declarat Adrian Pintea, director General APIA, citat într-un comunicat remis luni AGERPRES.

Nivelul plăţilor în avans va fi de până la 70% în cazul plăţilor directe şi până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale. Plăţile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

APIA informează fermierii că, prin Hotărârea de Guvern nr. 819/2020, au fost stabilite, pentru anul 2020, cuantumurile la hectar ale plăţii unice pe suprafaţă, plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă acestea, plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plăţii pentru tinerii fermieri şi ale plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine şi caprine.

Astfel, fermierii vor primi în acest an 98,7381 euro/hectar prin schema unică de plată pe suprafaţă, suma alocată fiind de 974,93 milioane de euro. Au mai fost aprobate cuantumurile pentru plata redistributivă: 5 euro/hectar pentru cei care deţin între 1 şi 5 hectare, inclusiv, şi 48,1053 euro/hectar pentru fermierii cu 5 şi până la 30 de hectare, inclusiv, iar suma alocată se ridică la 104,16 milioane de euro. Plata pentru înverzire a fost stabilită la 57,8245 euro/ha, cu o sumă totală alocată de 570,95 milioane de euro, iar pentru schema dedicată tinerilor fermieri – 36,6119 euro/ha – respectiv fonduri de 20,54 milioane de euro.

De asemenea, prin actul normativ a fost aprobat plafonul aferent plăţii directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine de 71,3 milioane de euro. Cuantumurile unitare se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor la efectivul de animale eligibile, după caz.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...