Parlamentul a luat act de demisia lui Sorin Grindeanu de la șefia ANCOM

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au luat act, luni, de demisia lui Sorin Grindeanu din funcţia de preşedinte ANCOM şi a lui Şerban Iliescu din funcţia de preşedinte al Consiliului legislativ, relatează Agerpres.
Economica.net - lun, 05 oct. 2020, 13:32
Parlamentul a luat act de demisia lui Sorin Grindeanu de la șefia ANCOM

Demisia lui Grindeanu de la președinția Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii era una așteptată, ținând cont că el a revenit în politică o dată cu Congresul PSD din 22 august, când a fost ales prim-vicepresdinte al social-democraților. Regulamentul ANCOM interzice președintelui și vicepreședinților instituției să dețină și calitatea de membru de partid. În cazul unei înregimentări politice, ei au la dispoziție trei luni să renunțe la funcție.

Sorin Grindeanu ocupa funcția de președinte al ANCOM începând din noiembrie 2017, mandatul la șefia acestei  instituții fiind de șase ani. Sâmbătă (03.10.2020), ziarul Libertatea a scris că Sorin Grindeanu le-a trimis angajaților ANCOM un mail prin care-i anunța de demisia sa.

„Vă anunț că mi-am depus la Parlament demisia din funcția de președinte al Autorității, ceea ce înseamnă că mandatul meu se va încheia pe dată de 16 octombrie”, a scris Grindeanu într-un email intern.

De asemenea, conducerea Parlamentului a luat act şi de demisia lui Sorin Gheorghe Popescu din funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului legislativ.

Termenul de depunere a propunerilor pentru cele trei funcţii este vineri, 9 octombrie, urmând să se facă audieri în comisii.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...