Semnale proaste pentru șoferi. Nereguli uriașe cu daunele din accidente. Liderul RCA, City Insurance, a depășit orice record (Studiu de caz)

Numărul de reclamații primite de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) de la păgubiți și clienți ai companiilor de asigurări ori mandatari ai acestora a explodat în prima parte a acestui an, ajungând la peste 21.000. Chiar dacă o parte dintre ele ar trebui privite cu mai multă atenție, venind din partea unor intermediari care uneori au interese ce exced sfera daunei efective, este un semnal cât se poate de prost pentru piață și, până la urmă, pentru cei peste 6 milioane de șoferi din România. Liderul pieței, City Insurance, companie care merge spre 3 milioane de clienți asigurați RCA (care pot provoca oricând daune pe șoselele din România și nu numai) a ajuns să depășească orice record, în condițiile în care nu mai puțin de 66% dintre petițiile înregistrate pe numele său au fost avizate favorabil de către ASF, un  procent mai mult decât dublu față de medie. Un caz urmărit de la cap la coadă de ECONOMICA.NET și aflat în prezent tot pe masa ASF arată de ce ajung păgubiții să facă reclamații în număr din ce în ce mai mare.
Şerban Buşcu - mie, 07 oct. 2020, 18:33
Semnale proaste pentru șoferi. Nereguli uriașe cu daunele din accidente. Liderul RCA, City Insurance, a depășit orice record (Studiu de caz)

Liderul pieței locale de asigurări și firma care domină autoritar piața RCA, cu o cotă care nu a mai fost vreodată atinsă (mai bine de un leu din fiecare trei încasați pe RCA merge spre City) nu este și lider în ceea ce privește numărul de petiții, situându-se a pe locul al doilea. Procentul uriaș de reclamații considerate justificate, însă, o plasează, de departe în fruntea oricărui top de acest tip. Două treimi din petițiile formulate de păgubiți, mandatari sau alți intermediari ai acestora au fost cosnsiderate justificate, potrivit datelor ASF.

Principalele motive pentru care oamenii se plâng sunt nerespectarea legislației în domeniul RCA ori plata parțială, cu întârziere sau neplata daunelor.

ECONOMICA.NET a urmărit un caz care poate fi relevant pentru un anumit tip de comportament al City Insurance și se află în posesia tuturor documentelor aferente acestei situații. Acest caz a ajuns, până la urmă, tot la ASF și se așteaptă, încă, un răspuns.

 

Pretextul „antifraudă” revine în forță ca motiv de neplată. Cereți Poliției procese verbale, chiar și când sunt accidente ușoare!

Cazul este frapant, prin ușurința cu care reprezentanții City Insurance au respins plata daunei. Este vorba despre un autoturism lovit de un camion care dădea cu spatele. Șoferul autocamionului nu doar că și-a recunoscut vina ci chiar a completat o declarație pe proprie răspundere în acest sens. Lipsit de inspirație și bazându-se pe deschiderea șoferului vinovat, șoferul mașinii lovite nu a solicitat venirea Poliției și emiterea unui proces verbal de constatare a accidentului. A fost suficient pentru City Insurance, care a dus dosarul pe traseul antifraudă, deși era un accident banal, fără complicații de natură tehnică.

Mai mult decât atât, asigurătorul a dat un răspuns solicitării de despăgubire abia după mai mult de zece zile, deși legea îl obligă să o facă în maximum cinci zile. În acest mod, a eliminat și posibilitatea ca păgubitul să se adreseze, în final, Poliției, deoarece o astfel de solicitare se poate face în maximum două săptămâni de la accident.

Răspunsul, de o simplitate uimitoare, a fost că dosarul este respins. Oficial, se precizează că „în urma expertizei tehnice s-a constatat că accidentul nu a avut loc așa cum a fost prezentat în acte”. Neoficial, s-a explicat că dinamica accidentului se încadrează într-un tipar de fraudă și de aceea nu va fi plătită despăgubirea. Niciun detaliu tehnic, nicio explicație amplă.

Compania a considerat, mai simplu spus, că, dacă în mai multe cazuri au existat înțelegeri între șoferi de camion și alte persoane pentru a înscena un accident, în toate situațiile de acest tip este vorba de fraudă. Folosirea antifraudei ca pretext pentru neplată sau pentru întârziarea plății nu este o noutate. Strategia a mai fost folosită și de alte societăți mari din zona RCA și perfecționată de către fosta Astra Asigurări, în prezent aflată în faliment. În acest context, obținerea unui proces verbal de la Poliție poate face diferența între a încasa și a nu încasa banii de despăgubire. Cu proces verbal, compania nu mai poate duce dosarul la antifraudă.

 

Principalele constatări din raportul privind petițiile la 6 luni din 2020:

–  Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a soluționat în favoarea consumatorilor, în primul semestru al anului 2020, un număr de 9.780 petiții și informări de neconformitate (54%), analizate în mod unic pe petent, primite pe sectorul asigurărilor-reasigurărilor. Dintre acestea, 77,47% au fost finalizate prin plată, solicitările având legitimitate și cadru legal de soluționare.

– A.S.F. a constatat ca neîntemeiat formulate/soluționate nefavorabil 8.331 petiții și informări de neconformitate analizate în mod unic (46%), reprezentând spețe asupra cărora Autoritatea nu are capacitatea de intervenție în aplicarea legislației actuale și/sau pentru care nu poate solicita asigurătorilor plata pretențiilor de despăgubire formulate.

– Autoritatea de Supraveghere Financiară a înregistrat, în semestrul I al anului 2020, un număr de 21.861 petiții și informări de neconformitate, în creștere cu 114,85% față de numărul total înregistrat în semestrul I al anului 2019.

– Dintre cele de 21.861 petiții și informări de neconformitate, 97,18% reprezintă petiții și informări de neconformitate aferente pieței asigurărilor – reasigurărilor, 2,16% sunt petiții aferente pieței pensiilor private, 0,36% sunt petiții aferente pieței instrumentelor și investițiilor financiare, iar 0,30% reprezintă solicitări diverse care excedează competența Autorității de Supraveghere Financiară.

Au fost înregistrate în mod unic pe petent, analizate și soluționate 18.111 petiții și informări de neconformitate, în creștere cu 133,75% față de numărul petițiilor înregistrate în semestrul I al anului 2019. Celelalte petiții și informări de neconformitate (3.133) au fost conexate sau clasate.

Din analiza datelor raportate de către societățile de asigurare la A.S.F. a fost constatat faptul că cele 18.111 petiții și informări de neconformitate analizate și soluționate în mod unic pe petent în semestrul I al anului 2020 reprezintă 2,80% din numărul total al dosarelor de daună avizate de către asigurători în semestrul I al anului 2020 și 0,11% din numărul contractelor de asigurare în vigoare la data de 30.06.2020.

Ce au reclamat petenții: Aspectul cel mai des reclamat în semestrul I al anului 2020 a fost nerespectarea prevederilor legislației în domeniu și a normelor A.S.F. / condițiilor contractuale, aspect regăsit în 17.554 cazuri (96,92%).

Structura petițiilor în funcție de clasa de asigurare: cea mai mare pondere o dețin petițiile și informările de neconformitate înregistrate pe clasa A10 – asigurări obligatorii de răspundere civilă auto (RCA și Carte Verde), cu 17.346 petiții și informări de neconformitate (95,78% din total), în creștere cu 141,79% față de numărul petițiilor înregistrate pe această clasă în semestrul I al anului 2019.

În urma analizei petițiilor înregistrate la A.S.F., în semestrul I al anului 2020, din punct de vedere al societăților cu cel mai mare număr de petiții, au fost constatate următoarele:

  • societatea de asigurare cu cel mai mare număr de petiții și informări de neconformitate analizate în mod unic în semestrul I al anului 2020 este Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., cu 11.225 petiții și informări de neconformitate (61,98% din numărul total), în creștere cu 199,57% față de semestrul I al anului 2019;
  • societatea City Insurance S.A. a înregistrat 5.129 petiții și informări de neconformitate analizate în mod unic în semestrul I al anului 2020 (28,32% din numărul total), în creștere cu 139% față de semestrul I al anului 2019;
  • cu excepția societăților de asigurare Asirom VIG S.A. și Uniqa Asigurări S.A., care au înregistrat o scădere a numărului petițiilor și informărilor de neconformitate, celelalte societăți de asigurare analizate au înregistrat creșteri.

 

Raportul integral poate fi citit AICI

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...