Ministrul Energiei, Virgil Popescu, se află într-o vizită oficială în Statele Unite

Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri Virgil Popescu se află în aceste zile într-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, prilej cu care va avea o întâlnire cu Secretarul pentru Energie al SUA, Dan Brouillette, și cu alți înalți oficiali americani, potrivit unui comunicat al ministerului.
Economica.net - mie, 07 oct. 2020, 10:00
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, se află într-o vizită oficială în Statele Unite

“Îmi doresc ca în urma acestei vizite să dezvoltăm parteneriatul strategic dintre România și SUA pe dimensiunea energetică și să punem bazele unei cooperări în acest domeniu. Statele Unite ale Americii sunt deja un investitor puternic în economia românească, iar sectorul energetic, de importanță strategică pentru România atât din perspectivă economică, cât și din perspectiva securității energertice, este un domeniu în care mi-aș dori să văd o prezență americană mult mai pronunțată în România. Îmi doresc să fructificăm cât mai multe oportunități pentru dezvoltarea țării noastre”, a declarat Virgil Popescu, în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Citroen țintește din nou succesul Dacia. Viitorul C4 va concura cu Dacia Duster
Citroen țintește din nou succesul Dacia. Viitorul C4 va concura cu Dacia Duster
Marca Citroen a grupului Stellantis devine tot mai clar, de la un an la altul, un concurent pentru Dacia. Viitorul model C4, aflat în dezvoltare, este deja considerat rival pentru Dacia Duster....
Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidenţiatului continuă, universităţile se vor ocupa direct de organizarea sa
Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidenţiatului continuă, universităţile se vor ocupa direct de organizarea sa
Descentralizarea rezidenţiatului demarată în urmă cu un an va continua, universităţile urmând să se ocupe direct ...
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Piața suplimentelor alimentare din România va ajunge la la peste 670 de milioane de euro, în 2024
Un român cheltuiește, în medie, 35,42 euro pe suplimente alimentare față de 89 de euro cât este consumul pe cap de ...
Aeroportul Otopeni va avea sălile de aşteptare dotate cu banchete noi, de 1,85 milioane lei
Aeroportul Otopeni va avea sălile de aşteptare dotate cu banchete noi, de 1,85 milioane lei
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) vrea să achiziţioneze 450 de banchete pentru pasageri, cu 1,85 milioane ...