Ce au făcut în România americanii care se ocupă de construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, proiect de 8 miliarde de dolari

Americanii de la Aecom vor coordona construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. Pe lângă Master Planul General de Transport (MPGT), considerat “biblia” infrastructurii românești, ei au mai proiectat și supravegheat, printre altele, construcția unor autostrăzi din România.
Economica.net - sâm, 10 oct. 2020, 06:06
Ce au făcut în România americanii care se ocupă de construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, proiect de 8 miliarde de dolari

Grupul nord-american este activ în România din 2002, prin intermediul unor societăți achiziționate. Aecom Ingenieria SRL este compania specializată în servicii de arhitectură si inginerie pentru infrastructură și construcții. Printre proiectele de referință ale companiei se numără:

– Master Planul General de Transport al României, document aprobat în Guvern în septembrie 2016, care urma să stabilească principalele direcții de dezvoltare a infrastructurii de transport din România în următorii 15 ani, pe toate modurile de transport: rutier, feroviar, naval, aerian şi multimodal. Adoptarea MPGT reprezenta și o condiționalitate a finanțărilor pentru România în domeniul transporturilor, prin Programul Operațional Infrastructura Mare.
– Autostrada Lugoj – Deva, lot 1: proiectare – 27 km;
– Autostrada Orăștie – Sibiu, lot : proiectare – 24 km;
– Autostrada Orăștie – Sibiu, lot 2: proiectare – 20 km;
– Centura ocolitoare Lugoj: supervizarea lucrărilor de construcție – 9,6 km;
– Autostrada Sebeș – Turda, lot 3: proiectare – 12 km;
– Autostrada Lugoj – Deva, lot 4: supervizarea lucrărilor de construcție – 22 km.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, și secretarul american al Energiei, Dan Brouillette, au semnat vineri un acord de colaborare între cele două guverne care are drept obiectiv dezvoltarea și modernizarea programului nuclear românesc.

În timpul ceremoniei de semnare, Ambasadorul Zuckerman a declarat: „Acest proiect de la Cernavodă, în valoare de 8 miliarde de dolari, prin care se va recondiționa Unitatea 1 și se vor construi Unitățile 3 și 4, va contribui la independența energetică a României și va reprezenta o paradigmă a viitoarelor proiecte româno-americane de dezvoltare economică și energetică. Proiectul va fi coordonat de AECom și va implica un consorțiu format din companii din S.U.A, România, Canada și Franța”, arată ambasada SUA la București.

AECom este o companie globală de proiectare și consultanță în proiecte de dezvoltare imobiliară, urbanism, transport, mediu, energie și apă. Portofoliul de clienți locali ai companiei include nume precum CNAIR, Ministerul Transporturilor, CFR, Petrom, Chevron, Pirelli, Immofinanz, Exxon, Strabag, Primăria Capitalei.

FOTO: Grupul american Aecom își ilustrează operațiunile din România cu Pasajul Basarab din Capitală (sursa: aecom.com/ro)

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...