Șeful ONPCSB, Laurențiu Baranga, a demisionat din funcție. El este anchetat pentru că și-ar fi falsificat diplomele de studii

Laurenţiu Baranga şi-a prezentat joi, 8 octombrie, demisia din funcţia de preşedinte al Oficiului National de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, informează Ministerul Finanţelor Publice, relatează Agerpres.
Economica.net - sâm, 10 oct. 2020, 08:26
Șeful ONPCSB, Laurențiu Baranga, a demisionat din funcție. El este anchetat pentru că și-ar fi falsificat diplomele de studii

Conform sursei citate, demisia a fost înaintată la Ministerul Finanţelor Publice.

Potrivit unui comunicat transmis de IGPR, Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – IGPR, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, efectuează sâmbătă dimineaţa o percheziţie domiciliară în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Activitatea se desfăşoară la domiciliul declarat al unui funcţionar public, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, informează Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

„Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea şi menţinerea în eroare a mai multor instituţii publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente. Facem precizarea că, în baza documentelor de studii falsificate, persoana cercetată a ocupat o funcţie importantă în cadrul unei instituţii publice, activează în cadrul unor instituţii de învăţământ superior, iar în prezent deţine o funcţie publică de rang înalt”, se arată în comunicatul citat.

Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizaţiile brute încasate de la unii angajatori, urmând a fi completat în funcţie de întregul material probator ce se va administra în cauză.

Persoana cercetată va fi condusă la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru desfăşurarea activităţilor specifice de urmărire penală.

Operaţiunea beneficiază de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.

Laurenţiu Baranga fusese numit în funcţia de preşedinte al ONPCSB printr-o Hotărâre publicată în Monitorul Oficial din 4 septembrie 2020, pentru o perioadă de patru ani, acesta înlocuindu-l pe Daniel-Marius Staicu. Potrivit unor surse, el este bănuit ca şi-ar fi falsificat diploma de bacalaureat. Începând din iulie 2009 şi până în 2020 Baranga a fost director adjunct al Oficiului Registrului Național pentru Informații Secrete de Stat (ORNISS).

Potrivit CV-ului său postat pe site-ul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Laurențiu Baranga a absolvit examenul de bacalaureat la 32 de ani, în 1999, la Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida din București, iar licența și-a luat-o în 2008 ca absolvent al Facultății de Management din cadrul Univesitatii Ecologice București. Un an mai târziu a terminat niște studii postuniversitare de Managementul Afacerilor Interne la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, iar în noiembrie 2010 a absolvit niște cursuri postuniversitare la Colegiul Național de Apărare Carol 1. În 2011, Baranga a obținut titlul de doctar în Management la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. El a urmat cursurile doctorale în intervalul 2008 – 2011.

Potrivit CV-ului, nu există informații cu privire la activitatea lui Baranga de dinainte obținerii diplomei de bacalaureat, când avea 32 de ani, iar primul loc de muncă pe care l-a avut apare ca fiind de Asitent universitar doctorand la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității Titu Maiorescu din București, poziție pe care a ocupat-o începând din 2008, când avea 41 de ani, până 2011.

Te-ar mai putea interesa și
Biden se opune ca Israelul să atace instalațiile nucleare iraniene
Biden se opune ca Israelul să atace instalațiile nucleare iraniene
Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că se opune unor atacuri israeliene împotriva instalaţiilor nucleare iraniene, la o zi după lansarea a aproximativ 200 de rachete iraniene......
Curtea de Conturi Europeană: Metoda de alocare a ajutorului UE pentru sistemele de sănătate din statelor partenere prezintă deficienţe
Curtea de Conturi Europeană: Metoda de alocare a ajutorului UE pentru sistemele de sănătate din statelor partenere prezintă ...
Metoda de alocare a ajutorului UE pentru sistemele de sănătate din ţările partenere prezintă deficienţe, iar eficacitatea ...
FIFA va analiza joi dacă suspendă Israelul din competițiile internaționale de fotbal
FIFA va analiza joi dacă suspendă Israelul din competițiile internaționale de fotbal
Consiliul FIFA va stabili joi dacă va lua o decizie privind suspendarea Israelului din competiţiile internaţionale de ...
Guvernul de la Paris a transmis către CIO garanțiile financiare pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2030
Guvernul de la Paris a transmis către CIO garanțiile financiare pentru organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2030
Guvernul francez a furnizat miercuri garanţiile financiare Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) pentru organizarea Jocurilor ...