IKEA va răscumpăra mobilierul pe care clienţii nu îl mai doresc. Produsele trebuie returnate „complet asamblate”

Cei care s-au plictisit de vechile lor dulapuri şi mese cumpărate de la IKEA vor putea să le revândă grupului suedez, care la rândul său le va revinde sub formă de obiecte second-hand, transmite Reuters, citat de Agerpres Un posibil clenci pentru clienţi este că, în cadrul acestui program, produsele trebuie returnate la IKEA "complet asamblate".
Economica.net - mar, 13 oct. 2020, 11:13
IKEA va răscumpăra mobilierul pe care clienţii nu îl mai doresc. Produsele trebuie returnate

Cel mai mare comerciant mondial de mobilă a anunţat marţi că iniţiativa ‘Buy Back’ face parte din obiectivul său de a deveni „o companie complet circulară şi cu un impact pozitiv asupra mediului până în 2030”.

Potrivit acestei iniţiative, care se va derula în 27 de ţări începând din 24 noiembrie şi până în 3 decembrie, în schimbul fostelor lor obiecte de mobilier, clienţii vor primi vouchere pe care le vor putea cheltui la magazinele IKEA, iar valoarea voucherelor va depinde de starea în care se află obiectele de mobilier pe care le revând.

Clienţii IKEA cu obiecte „aproape noi”, adică fără zgârieturi, vor primi vouchere echivalente cu 50% din preţul iniţial al obiectelor, în timp ce mobilierul aflat în stare „foarte bună”, cu zgârieturi minore, va fi răscumpărat de IKEA la 40% din valoarea iniţială. În sfârşit, mobilierul „în stare avansată de uzură”, cu mai multe zgârieturi, va fi răscumpărat la 30% din valoarea iniţială.

Grupul suedez a precizat că voucherele nu vor avea o dată de expirare pentru a-i încuraja pe clienţi să cumpere obiecte de mobilier numai atunci când au nevoie de ele.

„Făcând traiul sustenabil mai simplu şi mai accesibil, IKEA speră că iniţiativa va ajuta clienţii săi să ia poziţie faţă de consumul excesiv care este Black Friday”, a anunţat grupul suedez făcând referire la reducerile practicate de mulţi comercianţi în ziua de 27 noiembrie.

IKEA a precizat că toate obiectele care nu vor putea fi revândute vor fi reciclate sau donate.

Până în 2021, IKEA intenţionează ca în fiecare din magazinele sale să existe zone dedicate unde oamenii îşi vor putea revinde mobilierul vechi şi să găsească mobilier reparat sau recondiţionat.

Săptămâna trecută grupul suedez a informat că vânzările sale au revenit pe creştere în acest an, în condiţiile în care actuala criză a coronavirusului a stimulat dorinţa consumatorilor de a cheltui mai multe pentru casele lor, o tendinţă care potrivit grupului suedez ar urma să continue.

Magazinul IKEA din România a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. În luna iunie 2019, Ikea a inaugurat noul magazin de pe Bulevardul Theodor Pallady din Capitală, o investiţie de 90 de milioane de euro care a creat 600 de noi locuri de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri premierul Denis Şmîhal, relatează agenția germană de presă DPA,......
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...