Engie spune că a branșat la rețeaua de gaze 35 de localități în ultimul an și a extins rețeaua cu 250 km, investiții de sute de milioane de lei

Distrigaz Sud Rețele, unul dintre cei doi distribuitori mari de gaze ai țării, parte a grupului Engie, arată că a extins rețeaua de distribuție prin branșarea a zeci de mii de consumatori noi doar în ultimul an, în condițiile în care extinederea rețelelor de utilități s-a făcut pe principiul economic, și nu din obligație și gratuit, așa cum va impune legislația. 
Mihai Nicuţ - mar, 13 oct. 2020, 16:33
Engie spune că a branșat la rețeaua de gaze 35 de localități în ultimul an și a extins rețeaua cu 250 km, investiții de sute de milioane de lei

“Numai în perioada septembrie 2019-septembrie 2020, Distrigaz Sud Rețele a derulat un număr de aproximativ 24.000 de lucrări de execuție de branșamente, aflate în stadii diferite de implementare, pentru alimentarea cu gaze naturale a solicitanților din aria de concesiune a Distrigaz Sud Rețele.

În paralel, doar în ultimul an, au fost semnate contracte de concesiune pentru 36 de noi localități, însumând 250 km de rețea.

Aceste planuri de investiții sunt menținute și în anul în curs, pentru acestea fiind alocat un buget de 330 de milioane de lei, din care un procent important este dedicat modernizării a 130 de km de rețea de distribuție”, arată compania.

Datele ne-au fost transmise în contextul în care, după ce va apărea în Monitorul Oficial, ordinul 179/9 octombrie 2020 al ANRE va statua că racordarea tuturor clienților casnici la rețele de distribuție a gazelor naturale este gratuită și obligatorie, la cerere, distribuitorii urmând să recupereze costurile cu racordarea din tariful de distribuție plătit de toți consumatorii de gaze.

Engie arată că, în cei 15 ani de când a preluat distribuția de gaze din jumătatea de sud a țării, numărul de clienți racordați la rețea s-a dublat.

“De la privatizarea companiei în 2005 până în prezent, grupul de companii ENGIE Romania a investit 3,8 miliarde de lei în extinderea și modernizarea rețelei de distribuție prin înlocuirea conductelor de oțel cu cele de polietilenă, ceea ce a condus la îmbunătățirea securității în exploatare și la scăderea semnificativă a întreruperilor neprogramate în alimentarea cu gaze naturale a clienților și la creșterea calității serviciilor clienților.

Bugetul de investiții a fost alocat, în principal, către două axe: înlocuirea a 4.350 km de conducte și branșamente din oțel și extinderea rețelei de distribuție cu circa 7.000 de km (aproximativ echivalentul distanței aeriene București – New York sau București-Beijing), atât în zona concesionată cât și în alte 200 de noi localități. În plus, numărul de clienți racordați la sistemul de distribuție s-a dublat în cei 15 ani de la privatizare, ajungând astăzi la 1.952.000 de clienți, cu o medie anuală de creștere înregistrată în ultimii ani de aproximativ 65.000 de noi clienți”, arată Engie.

Prin filiala de distribuție de gaze naturale, Distrigaz Sud Rețele, Engie gestionează o rețea de 21.000 km, în 900 de localități de pe raza a 20 de județe.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...