Ryanair îşi reduce capacitatea cu o treime, din cauza efectelor pandemiei

Ryanair Holdings PLC a anunţat joi că a fost forţat să-şi scadă capacitatea cu o treime pe durata sezonului de iarnă, din cauza restricţiilor de călătorie impuse de guvernele Uniunii Europene, în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit BBC şi Reuters.
Economica.net - joi, 15 oct. 2020, 07:09
Ryanair îşi reduce capacitatea cu o treime, din cauza efectelor pandemiei

Operatorul aerian irlandez a informat că va zbura cu aproximativ 40% din capacitatea folosită în sezonul de iarnă din 2019, faţă de planul iniţial de 60%.

De asemenea, Ryanair se aşteaptă să transporte 38 de milioane de pasageri în anul financiar care se va încheia la 31 martie 2021. În anul financiar 2020, compania a transportat 149 de milioane de pasageri. Estimarea pentru acest an ar putea fi înrăutăţită dacă sunt introduse noi restricţii de călătorii şi măsuri de izolare, a afirmat directorul general al Ryanair, Michael O’Leary.

Ryanair va închide bazele sale din Cork, Shannon şi Toulouse pe durata sezonului de iarnă, dar ar urma să menţină 65% din rutele sale, cu frecvenţă redusă.

Directorul general al Ryanair a afirmat că regretă profund reducerea capacităţii, dar a fost forţat să adopte această măsură „deoarece guvernele au gestionat greşit călătoriile aeriene din UE”.

El a adăugat: „Este inevitabil, ţinând cont de amploarea reducerii capacităţii, ca unii angajaţi să intre în concediu fără plată, alţii să lucreze mai puţine ore şi să aibă salariile reduse, dar vom evita concedierile masive”.

Operatorii aerieni din Europe susţin că lipsa unui sistem de restricţii coordonat şi a unor reglementări comune de carantină afectează redresarea industriei aeriene, afectată semnificativ în urma pandemiei.

Preţul biletelor va fi de asemenea „redus semnificativ”, a anunţat recent şeful Ryanair, care se aşteaptă ca sezonul de iarnă din 2020 „să fie un eşec”.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, opera 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată Europa....
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...