Alis Grasu, SABIF: Numărul solicitărilor în ultimele zece zile – cu 35-40% mai multe decât de obicei

Numărul solicitărilor la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov din ultimele zece zile a fost mai mare cu 35 până la 40% faţă de o zi obişnuită, a declarat joi pentru AGERPRES managerul SABIF, Alis Grasu.
Economica.net - joi, 15 oct. 2020, 09:38
Alis Grasu, SABIF: Numărul solicitărilor în ultimele zece zile - cu 35-40% mai multe decât de obicei

„De la 1 octombrie până acum a crescut numărul solicitărilor, dar în ultimele zece zile creşterea este de 35 – 40% faţă de o zi obişnuită la Serviciul de Ambulanţă. În ultimele 14 zile, vorbim de 24.554 de persoane care au avut nevoie de ambulanţă şi au şi primit ajutor”, a spus Grasu.

Potrivit managerului, doar în ultimele 24 de ore au fost 1.911 persoane care au avut nevoie de serviciile SABIF, iar în ultimele 48 de ore – 3.900 de persoane.

Alis Grasu a arătat că sunt multe persoane care relatează semne şi simptome care sugerează infecţie cu noul coronavirus şi vor şi testare.

„Avem tot sprijinul autorităţilor. Încă de luni a fost publicată o Hotărâre de Guvern prin care s-au prelungit posturile alocate în perioada stării de urgenţă, astfel că cele 105 posturi care ne-au fost distribuite SABIF au fost din nou puse în procedură de ocupare. S-au primit dosare. Acum la ora 12,00 s-a închis perioada de depunere a dosarelor. Noi de luni am publicat imediat pe site-ul nostru. Avem un număr de 22 de medici în procedură de ocupare, 65 de şoferi ambulanţieri, 49 de asistenţi şi 5 operatoare registrator de urgenţă. Pe lângă cele 105 posturi a fost şi un număr de posturi care s-au vacantat în ultimele două luni, ale noastre, ale SABIF şi au fost şi posturi temporar vacante pentru concedii de boală de lungă durată sau de creştere şi îngrijire copii”, a afirmat Grasu.

Totodată, ea a mai spus că şase maşini au fost primite de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

„În această perioadă, toată lumea face eforturi. Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă caută soluţii. De marţi seara, am primit sprijinul de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a şase maşini de administraţie cu şoferi, iar de la DSP am primit patru medici şi doi asistenţi care au urcat pe aceste maşini, astfel încât au fost făcute şase echipaje care au mers la solicitări de Cod verde care prezentau semne şi simptome de COVID-19 şi au şi testat aceste persoane, au recoltat probe în vederea realizării testelor”, a detaliat managerul SABIF.

Ea a admis că sunt probleme în ceea ce priveşte internările.

„Pentru evaluare, şi aici se fac eforturi să se găsească în permanenţă locuri pentru a fi evaluaţi. Cu internările sunt probleme, dar se comunică foarte bine atât cu DSP, cu MS, cu spitalele de ROL 1, cu spitalele de ROL 2. Se fac toate eforturile astfel încât persoanele care au într-adevăr probleme să li se poată găsi un loc”, a precizat medicul.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...