Mișcare pe piața spațiilor logistice. Profi vrea să acopere toată țara cu depozite pentru alimentele congelate

Retailerul Profi, operat de fondul de investiții Mid Partners, a inaugurat primul său centru logistic cu temperatură negativă unde poate stoca atât produse proaspete, cât și congelate. Compania anunță că va acoperi toată țara cu astfel de depozite pe care le vor putea folosi și alți furnizori. Retailerul își va putea crește astfel oferta, odată cu posibilitatea de a accepta ca furnizori și pe cei care nu dețin propriile infrastructuri.
Alina Stanciu - joi, 15 oct. 2020, 19:10
Mișcare pe piața spațiilor logistice. Profi vrea să acopere toată țara cu depozite pentru alimentele congelate

Retailerul Profi Rom Food, care deține cea mai extinsă rețea de supermarketuri din România, face o nouă mutare pe piața spațiilor logistice. Compania are planuri de expansiune pe segmentul depozitelor cu temperaturi negative, unde poate stoca marfă congelată. În această săptămână, retailerul a început primele livrări de marfă de la cel mai nou depozit al său, primul care acoperă atât produse proaspete, cât și congelate, iar până în 2022 vor avea depozite cu temperatură negativă în întreaga țara. „În 2022 vom avea depozite cu temperatura negativă în întreaga țara. Ele vor fi independente și vor avea posibilitatea să atragă până și mici furnizori locali care nu dețin o astfel de infrastructură proprie”, a declarat directorul general Profi,Pawel Musial.

Din informațiile ECONOMICA.NET, compania și-ar dori ca noile spații cu temperaturi negative să fie lângă depozitele deja existe și le va permite să lucreze inclusiv cu acei furnizori care nu dețin propria infrastructură.

În momentul de față, Profi operează opt depozite: două la Bolintin, două la Timișoara și câte unul la Cluj, Apahida județul Cluj, Roman și Ariceştii Rahtivani din județul Prahova.

Noua unitate logistică este amplasată în cadrul CTP Park Bolintin Deal și poate primi zilnic marfa de la 150 de camioane mari și poate încărca 200 de camioane de distribuție. Depozitul acoperă întreaga gamă de temperaturi: ambient-dry, temperatură controlată – fresh și congelate.

O altă companie care a anunțat investiții într-un centru logistic cu zonă pentru produsele congelate este Metro Cash&Carry. Platforma lor de la Ştefăneştii de Jos va include fluxuri de proaspete (peste, carne, lactate, L&F), congelate, dry food şi non-food.

Cu peste 21.000 de angajati in mai bine de 1330 de magazine proprii si magazine agent prezente in 600 de localitati, Profi este cel mai mare angajator privat si totodata reteaua de retail modern cu cea mai mare acoperire geografica din Romania.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...