Oros: APIA a plătit noaptea trecută 135,4 milioane de euro pentru 30.005 fermieri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat începând de vineri, de la ora 0:00, suma de 135,4 milioane de euro pentru un număr de 30.005 fermieri, în cadrul schemelor de plăţi directe aferente anului 2020 şi al măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale, a afirmat, vineri, ministrul de resort, Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.
Economica.net - vin, 16 oct. 2020, 08:05
Oros: APIA a plătit noaptea trecută 135,4 milioane de euro pentru 30.005 fermieri

Spre comparaţie, anul trecut, în prima noapte, a fost plătită suma de 71 de milioane de euro pentru 25.891 de beneficiari.

„Pentru campania 2020, suma alocată acestor scheme este 1,94 miliarde de euro, bani care sunt în bugetul Ministerului Agriculturii şi care vor fi rambursaţi la începutul anului viitor”, a arătat Oros.

El a precizat că APIA tocmai a încheiat plăţile pentru beneficiarii Programului Naţional Apicol, suma totală ridicându-se la 50,2 milioane lei pentru 6.150 de apicultori eligibili şi 10 forme asociative.

„Am recurs la serviciile APIA în această perioadă şi pentru plata pagubelor cauzate de secetă şi cele 850 de milioane de lei au ajuns în contul fermierilor, iar acum se află în desfăşurare tot prin APIA cele două scheme de sprijin care compensează pierderile ca urmare a pandemiei”, a completat ministrul Agriculturii.

Pentru sumele din bugetul naţional s-au depus 315 cereri din partea crescătorilor avicoli, 299 din sectorul suin, 544 de cereri au venit de la sectorul bovin cu ferme mai mari de 91 de capete.

„Până în 23 octombrie se depun cererile pentru măsura 21, măsura care din bani UE, din cele 150 milioane de euro pe care le-am avut la dispoziţie, încearcă să compenseze pierderile altor categorii de fermieri: pentru sectorul bovine sub 90 capete – 42.366 cereri, ovine şi caprine – 37.349 cereri şi pentru sectorul vegetal – 43.158 cereri. Aceste plăţi vor fi onorate în săptămânile viitoare, după ce se va termina şi controlul administrativ”, a mai spus Oros.

Totodată, APIA a plătit în această perioadă şi sprijinul financiar pentru măsura de distilare a vinului în situaţii de criză. Pentru această măsură au fost depuse 24 cereri cu o valoare totală 19,1 milioane de euro. Suma a fost plătită pe 14 octombrie.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) început vineri plata avansului pentru schemele de plăţi directe aferente anului 2020 şi al măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale.

Astfel, fermierii vor primi în acest an 98,7381 euro/hectar prin schema unică de plată pe suprafaţă, suma totală alocată fiind de 974,93 milioane de euro. Pentru plata redistributivă se va plăti 5 euro/hectar pentru cei care deţin între 1 şi 5 hectare, inclusiv, şi 48,1053 euro/hectar pentru fermierii cu 5 şi până la 30 de hectare, inclusiv. Suma alocată se ridică la 104,16 milioane de euro. Plata pentru înverzire a fost stabilită la 57,8245 euro/ha, cu fonduri totale alocate de 570,95 milioane de euro, iar pentru schema dedicată tinerilor fermieri – 36,6119 euro/ha – respectiv fonduri de 20,54 milioane de euro.

De asemenea, plafonul aferent plăţii directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine este 71,3 milioane de euro pentru 2020, iar cuantumul pe cap de animal a fost stabilit la 17,9 euro.

Ministerul Agriculturii, Adrian Oros, a anunţat miercuri că startul plăţilor în avans va începe vineri, la ora 0:00.

„În data de 16 octombrie, practic, mâine noapte, la ora 00,00, Ministerul Agriculturii dă startul plăţilor în avans atât pentru schemele de plăţi directe, cât şi pentru măsurile de dezvoltare rurală. Avem alocată suma de 1,94 miliarde de euro, asigurată din bugetul ministerului. Sunt 826.964 de beneficiari pentru o suprafaţă de 9,81 milioane de hectare”, a declarat, miercuri, în şedinţa de Guvern, ministrul Oros.

Întrebat de premier cât vor dura aceste plăţi, ministrul a răspuns: „Noi, până în 5 decembrie, plătim toate avansurile, după care plătim diferenţa, avansul fiind 70% la plăţile directe şi 85% la fondul FADR”.

Nivelul plăţilor în avans va fi de până la 70% în cazul plăţilor directe, iar plăţile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv 4,8725 lei pentru 1 euro.

În cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale, nivelul avansului va fi de până la 85%, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 31 decembrie 2019, respectiv 4,7830 lei pentru 1 euro.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...