În august 2020, turiştii români din Bulgaria s-au diminuat cu 25,6% faţă de 2019, dar au rămas cei mai mulţi turişti străini din ţara vecină

Potrivit statisticilor oficiale din Bulgaria, țara vecină a fost vizitată, în primele 8 luni ale acestui an, strict în scop turistic, de 216.033 de români, dintr-un total de 641.856 de concetățeni care au călătorit pentru diverse scopuri (inclusiv afaceri, vizite la prieteni și rude etc.). Dacă în iunie, din cauza pandemiei, pe litoralul bulgăresc au ajuns doar 9.254 de turiști români, numărul acestora a crescut la 58.313 în iulie și la 110.190 în august.
Economica.net - vin, 16 oct. 2020, 08:13
În august 2020, turiştii români din Bulgaria s-au diminuat cu 25,6% faţă de 2019, dar au rămas cei mai mulţi turişti străini din ţara vecină

Ca o comparație cu anii precedenți, în iunie 2019, 33.033 de turiști români au vizitat Bulgaria, în iulie 2019 – 64.555, iar în august 2019 – 148.113. După cum se observă, diferența nu este foarte mare pentru vârful de sezon, în pofida pandemiei. Dacă mergem cu un an în urmă, în 2018, cifrele turiștilor români au fost următoarele: iunie – 59.880, iulie – 114.048, respectiv august – 137.258. Deci se observă, încă de anii trecuți, o tendință de creștere a preferinței turiștilor români față de litoralul bulgăresc pentru luna august și ultima parte a sezonului.

Dacă luăm ca reper luna de vârf august, în acest an au fost cu 25,6% mai puțini turiști români pe litoralul bulgăresc. În total, pentru perioada iunie – august, scăderea numărului de turiști români este de 27,5%, destul de ponderată ținând cont că majoritatea turiștilor au început să călătorească în Bulgaria mai ales după 1 iulie.

Pe primele 8 luni ale acestui an, scăderea incoming-ului pentru Bulgaria a fost de dramatică, de 78,8%, numărul turiștilor străini scăzând de la 4.551.947 în perioada amintită de anul trecut la 1.011.051 în acest an.

În august 2020, 377.536 de turiști români au fost pe litoralul românesc, față de 404.846, câți au fost anul precedent, scăderea fiind de 6,75%. Pentru toată perioada iunie – august 2020, 762.362 de turiști români au optat pentru litoralul românesc, respectiv pentru perioada similară a anului 2019, 917.909, scăderea fiind de 27% față de anul precedent. Ca pondere a turiștilor români care au ales turismul intern în această vară, litoralul românesc a câștigat câteva procente față de anul precedent. În concluzie, observăm o similaritate mare între opțiunile românilor pentru litoralul românesc și cel bulgăresc.

Însă cea mai mare surpriză a statisticilor este aceea că românii au asigurat cei mai mulți turiști străini pe litoralul bulgăresc, firește, după cei autohtoni. Iată topul turiștilor care au vizitat litoralul vecin în perioada iunie – august 2020:

 

Iunie

Iulie

August

Total

Bulgaria

74.347

295.643

458.950

828940

România

9.254

58.313

110.190

177.757

Germania

3.606

24.836

23.158

51.600

Ucraina

178

15.452

33.202

48.832

Polonia

472

18.262

25.311

44.045

Serbia

19.347

19.026

2.776

41.149

Franța

438

3.253

6.200

9.891

UK

326

774

2.599

3.699

Rusia

236

1.564

1.429

3.229

Olanda

133

1.867

926

2.926

Danemarca

82

846

153

1.081

Suedia

31

264

387

682

Norvegia

63

74

402

539

Pe primele 8 luni ale anului 2020, Bulgaria a fost vizitată de 1.011.051 de turiști străini, dintre care 216.033 au fost români, ceea ce reprezintă o pondere de 21,36% din total. În schimb, dacă ne raportăm strict la sezonul estival (lunile iunie, iulie și august), dintr-un total de 450.474 de turiști străini, statisticile au înregistrat 177.757 de români, ceea ce reprezintă o pondere de 39,46%.

De pe celelalte piețe, Bulgaria a suferit scăderi dramatice pentru perioada iunie – august. De exemplu, dinspre Germania scăderea a fost de 85,7% față de anul precedent, dinspre Polonia – 80%, dinspre Ucraina – 83,5%, dinspre Franța – 86,5%, dinspre Olanda 95,75%, dinspre Marea Britanie – 98%, iar dinspre Rusia, de 99%. De la niveluri de zeci sau sute de mii de turiști pe an, cât soseau în mod tradițional, în acest sezon, de pe multe dintre piețele țintă au mai venit doar câteva mii de turiști. 

Raportat la regiunile Bulgariei, statisticile oficiale pentru luna iulie indică principalele municipalități pentru care au optat turiștii români:

  1. Varna: 33.213 (include stațiunile Nisipurile de Aur, Sf. Constantin și Elena)
  2. Nessebar: 25.244 (include stațiunile Sunny Beach, Nessebar, Obzor și Sveti Vlas)
  3. Balcik: 17.226 (include stațiunea Albena)

Tot în luna iulie, 246 de turiști români au înnoptat în stațiunea montană Bansko, iar 127 de turiști în municipalitatea Samokov, unde se află și stațiunea montană Borovets.

”Observăm că Bulgaria a primit, din România, cei mai mulți turiști străini în sezonul care tocmai a trecut. Ne bucură faptul că statisticile oficiale subliniază estimările noastre. Practic, putem spune că, în acest an, românii au salvat și turismul bulgăresc, nu doar turismul intern. La mare distanță de noi au mai sosit turiști din Polonia, Germania, Cehia, Marea Britanie, Olanda, Franța și Ucraina. Pe de altă parte, am colaborat foarte bine cu hotelierii și cu partenerii din Bulgaria și am reușit să depășim cu bine problemele și restricțiile generate de pandemie. Dacă în perioada martie – mai ne-am confruntat cu o luptă pentru supraviețuire, în iunie – iulie a fost o perioadă de incertitudine. În schimb, a urmat o explozie în luna august și în prima parte a lunii septembrie, care a redresat destul de mult situația, cel puțin pentru piața românească”, declară Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

Travel Planner  returnat toți banii celor care au solicitat până în septembrie

Touroperatorul Travel Planner a reușit să gestioneze criza determinată de pandemie. Până în septembrie a returnat toți banii celor care au solicitat.

 ”În lunile de izolare ne-am încăpățânat să rămânem optimiști și să ne concentrăm asupra siguranței turiștilor noștri. Ne bucurăm că am reușit să păstrăm această orientare până la finalul sezonului și le suntem recunoscători tuturor turiștilor că ne-au ajutat să ne păstrăm optimismul prin înțelegerea acestei situații atât de speciale. Am ținut permanent legătura cu clienții noștri, iar rezultatele se văd în cifre – litoralul bulgăresc a primit aproape ca în vremurile normale turiștii români, mai ales în a doua parte a sezonului estival”, subliniază Sebastian Constantinescu.

Travel Planner recomandă turiștilor să apeleze în continuare la agențiile de turism pentru că acestea au negociat pachete foarte avantajoase, cu oferte mult mai flexibile și garantează rambursarea banilor atunci când apar situații/restricții cauzate de pandemia covid-19. După cum s-a observat și până în prezent, agențiile de turism se dovedesc a fi de încredere și oferă turistului garanția accesării unui pachet turistic. Travel Planner sfătuiește pe toți turiștii să apeleze cu încredere la agenții, dar să se intereseze temeinic de seriozitatea agenției, de practicile avute în timpul stării de urgență, de garanțiile și politicile pe care le au în această perioadă.

”Am ales să rambursăm sume achitate pentru pachete turistice inclusiv în perioada de izolare, atunci când am avut cazuri sociale, persoane care au rămas fără serviciu. Firește, am creat priorități. Când au fost penalizări mari, de până la 100%, am obținut reduceri de la partenerii noștri și am scăzut până la 70% penalizările. Am ales să fim transparenți și se pare că secretul nostru este că am dat permanent dovadă de transparență. Am explicat turiștilor foarte direct și transparent situația, iar majoritatea a înțeles. Chiar dacă inițial am întâmpinat dificultăți cu o parte, într-un final ne-au oferit încrederea lor pentru care le mulțumim și pe această cale”, conchide Sebastian Constantinescu.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat produse defecte și au suferit prejudicii din cauza aceasta. Sunt vizate de......
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...