Eurostat: Peste 30% dintre români sunt supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială

Peste un sfert din populaţie era supusă anul trecut riscului de sărăcie şi excluziune socială în şapte state membre ale Uniunii Europene: Bulgaria (32,5%), România (31,2%), Grecia (30%), Italia şi Letonia (ambele cu 27,3%, pentru Italia datele sunt din 2018), Lituania (26,3%) şi Spania (25,3%), arată datele prezentate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres
Economica.net - vin, 16 oct. 2020, 09:15
Eurostat: Peste 30% dintre români sunt supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială

Nivelurile cele mai reduse ale acestui indicator se înregistrau în Cehia (12,5%), Slovenia (14,4%), Finlanda (15,6%), Danemarca (16,3%), Slovacia (16,4%), Olanda (16,5%) şi Austria (16,9%).

În cele 27 de state din Uniunea Europeană, 21,1% din populaţie – echivalentul a 92,4 milioane de persoane – era supusă în 2019 riscului de sărăcie şi excluziune socială, în scădere uşoară faţă de nivelul din 2018 (21,6%).

Datele privind riscul de sărăcie şi excluziune socială în 2019, cu un an înainte ca statele membre UE să introducă măsuri pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), vor fi folosite ca indicatori de referinţă pentru analizarea impactului economic şi social al pandemiei în 2020, precizează Eurostat.

Anul trecut, 16,5% din populaţia UE era supusă riscului de sărăcie după transferurile sociale (sărăcia veniturilor), în scădere faţă de la 16,8% în 2018.
În rândul statelor membre UE, mai mult una din cinci persoane era supusă riscului de sărăcie: în România (23,8%), Letonia (22,9%), Bulgaria (22,6%), Estonia (21,7%), Spania (20,7%), Lituania (20,6%) şi Italia (20,3%, datele sunt din 2018). Nivelurile cele mai reduse ale acestui indicator se înregistrau în Cehia (10,1%), Finlanda (11,6%), Slovacia (11,9%), Slovenia (12%), Ungaria (12,3%), Danemarca (12,5%), Olanda (13,2%), Austria (13,3%) şi Franţa (13,6%).

De asemenea, 5,6% din populaţia UE era într-o stare materială extrem de precară în 2019, ceea ce înseamnă condiţii de trai sever afectate de lipsa resurselor, nu-şi putea plăti facturile, nu putea păstra locuinţa încălzită adecvat sau nu-şi putea lua o săptămână de vacanţă departe de casă. Acest procent a scăzut faţă de 2018 (6,1%).

În 2019, procentul celor care erau într-o stare materială extrem de precară a variat semnificativ în rândul statelor UE, de la 19,9% în Bulgaria, 16,2% în Grecia şi 14,5% în România la mai puţin de 3% în Luxemburg (1,3%), Suedia (1,8%), Finlanda (2,4%), Olanda (2,5%), Danemarca, Germania, Austria şi Slovenia (toate cu 2,6%) şi Cehia (2,7%).

Anul trecut, 8,5% din populaţia UE cu vârsta sub 60 de ani trăia în gospodării în care adulţii lucrau mai puţin de 20% din potenţialul lor total de muncă din timpul anului precedent. Acest procent a scăzut faţă de 2018 (8,8%).

Grecia (13,8%), Irlanda (13%, datele din 2018), Belgia (12,4%), Italia (11,3%, datele din 2018), Spania (10,8%), Finlanda (9,7%), Bulgaria şi Danemarca (ambele cu 9,3%), Croaţia şi Olanda (ambele cu 9,2%) aveau cel mai ridicat procent de cetăţeni care trăiau în gospodării cu intensitate de lucru scăzută, iar Cehia (4,2%), Polonia (4,7%), Malta (4,9%), Ungaria (5%), Slovenia (5,2%) şi Estonia (5,4%) aveau cel mai redus procent.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată Europa....
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...