”Intrarea în vigoare a măsurilor aferente depăşirii pragului de 3 la mie se face după ce CMSU va face constatarea depăşirii pragului şi implicit va anunţa măsurile. Acestea sunt prevederile legale. Prevederile legale au stabilit un termen de 24 de ore de transmitere a datelor de la DSP către prefecturi şi de 48 de ore către prefectură. (…) După părerea mea, odată ce DSP a transmis către Centrul de Comandă a Intervenţiei şi către Prefectura data de 3,02 nu se mai poate întoarce situaţia. Nu văd un motiv prin care s-ar putea întoarce. De regulă, raportările duminică de la 10 până luni la 10 cuprind mai puţine cazuri din cauză că se efectuează mai puţin teste, dar odată indicele depăşit cred că trebuie adoptate măsurile”, a spus Orban.
Premierul a anunţat duminică, în cadrul unei declaraţii de presă, că autorităţile analizează „posibile alte măsuri” care ar putea fi aplicate pentru stoparea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
„Suntem în analiză pentru posibile alte măsuri. Pe de altă parte, vom solicita utilizarea altor metode a reduce riscul de răspândire, dacă va fi cazul. Deocamdată prin Hotărârea de Guvern de prelungire a stării de alertă am prevăzut aceste măsuri pentru a combate răspândirea virusului” a declarat Ludovic Orban.
Acesta a precizat că măsurile prevăzute prin HG de prelungirea stării de alertă care a fost adoptată miercuri trebuie transpuse într-o hotărâre adoptată de Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, despre care premierul spune că „va trebui să gândească un plan de implementare”.
„Este prematur să discutăm despre o astfel de decizie (n.r. – instituirea carantinei) cert este că 14 zile aceste măsuri vor fi în vigoare” a declarat prim-ministrul duminică după amiază, în condiţiile în care Capitala a ajuns la pragul de infectare de 3,02 la mie.
Ludovic Orban a menţionat că, în ceea ce îi priveşte pe părinţi, „imediat după luarea deciziei” va fi adoptată marţi sau miercuri, o Ordonanţă de Urgenţă care va avea prevederi clare legate de asigurarea a 75% din salariu pentru un părinte care să stea acasă cu copilul în cazul în care se organizează învăţământul în sistem online.
Şeful Guvernului mai spune că s-au achiziţionat tabletele necesare elevilor din municipiul Bucureşti şi că acestea au fost sau urmează a fi distribuite, în unele cazuri, prin intermediul unităţilor de învăţământ, elevilor din familii defavorizate din punct de vedere financiar.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat duminică 3.920 de noi cazuri de infectare cu SARS-COV-2, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând astfel la 180.388. În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat şi 60 de decese, bilanţul fiind de 5.872. În prezent, 749 de persoane sunt internate la Terapie Intensivă. Bucureştiul a trecut de pragul de 3 în ceea ce priveşte incidenţa cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile raportate la mia de locuitori. În ultimele 24 de ore, în Capitală au fost înregistrate 770 de noi cazuri de COVID-19.
Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a declarat pentru Edupedu.ro că nu are în vedere convocarea duminică a Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, în condiţiile în care coeficientul infectărilor cu noul coronavirus cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, în Bucureşti este de 3,02, ceea ce ar impune măsuri speciale.
Activităţile în şcoli şi grădiniţe se vor desfăşura luni în scenariul 2, hibrid, a declarat ministrul Educaţiei Monica Anisie, după ce Grupul de Comunicare Strategică a anunţat un coeficient al infectărilor cu noul coronavirus cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, în Bucureşti de 3,02. Ea a precizat că, după ce este convocat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, dacă se va decide să se treacă la scenariul online, va fi adoptat acest scenariu.