Coronavirus: Aproape 170.000 de oameni au murit în plus în UE în timpul primului val, faţă de media ultimilor 4 ani

Aproape 170.000 de persoane au murit în plus în 26 de state membre ale Uniunii Europene în timpul primului val al pandemiei de coronavirus între lunile martie şi iunie decât în perioada similară a precedenţilor patru ani în medie, arată cifrele oficiale, relatează dpa.
Economica.net - mar, 20 oct. 2020, 07:10
Coronavirus: Aproape 170.000 de oameni au murit în plus în UE în timpul primului val, faţă de media ultimilor 4 ani

Potrivit Eurostat, în perioada martie-iunie a acestui an, 168.000 de oameni au murit în plus în 26 de state UE.

„Aceste cifre includ toate decesele, indiferent de cauzele lor, dar pot fi utile pentru evaluarea efectului direct şi indirect al pandemiei de COVID-19 asupra populaţiei europene”, a precizat Eurostat într-un comunicat.

Irlanda nu este inclusă în această analiză întrucât biroul de statistică al UE nu a primit încă datele din partea sa, a declarat ofiţerul de presă al Eurostat, Ana-Maria Marola.

Biroul a stabilit că vârful deceselor în plus s-a înregistrat în săptămâna dintre sfârşitul lui martie şi începutul lui aprilie, cu 36.000 de decese suplimentare înregistrate. La polul opus, în săptămâna de după jumătatea lui iunie, s-au înregistrat cu 2.000 de decese mai puţin în 2020 decât în medie în cei patru ani precedenţi

În martie, au murit mai mulţi bărbaţi decât femei, dar situaţia s-a inversat în aprilie şi începutul lui mai. Numerele de decese în rândul femeilor şi bărbaţilor a ajuns însă aproape similar la începutul lui iunie.

Prima ţară lovitură dur de pandemie în Europa a fost Italia, urmată de Spania. Cele două ţări înregistrează şi cele mai mari salturi ale numărului de decese. Spania a înregistrat cu 48.000 de decese în plus faţă de media precedenţilor patru ani şi Italia 46.000. Ele au fost urmate în acest clasament al deceselor suplimentare de Franţa (30.000), Germania şi Olanda câte 10.000.

Structura de vârstă a persoanelor care au murit în plus faţă de media ultimilor patru ani este similară cu cea a celor cel mai vulnerabile la coronavirus. Circa 96% dintre cele 168.000 de persoane decedate în plus au vârsta de 70 de ani şi peste.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...