Iohannis: Testarea în masă nu e recomandată decât de persoane care vor să pară interesante

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că România nu are capacitatea de testa într-un număr foarte mare a cazurile de COVID-19, apreciind că testarea în masă nu este recomandată decât de persoane "care vor să pară interesante", scrie Agerpres.
Economica.net - joi, 22 oct. 2020, 04:02
Iohannis: Testarea în masă nu e recomandată decât de persoane care vor să pară interesante

„În primul rând, România nu are capacitatea, pur şi simplu, pentru testare în număr foarte-foarte mare. Testarea în masă ar însemna poate sute de mii de testări zilnice, ceea ce, practic, nu se poate. Nu avem dotările, nu avem personalul pentru aşa ceva şi nici nu este recomandată. Testarea în masă nu este recomandată decât de persoane care vor să pară interesante. Ceea ce este însă recomandat – şi în România de asta tot creşte numărul de testări – este să testăm toate persoanele suspecte sau cazuri posibile. Ştiţi foarte bine că se face anchetă epidemiologică şi toate persoanele sunt testate”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, este de apreciat că România a ajuns la 37.000 de teste pe zi.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, notează EFE, AFP şi Reuters....
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...