Enel X: “Am instalat deja în România 60 de puncte de încărcare pentru mașini electrice și 17.000 de panouri fotovoltaice”. Ce urmează

În condițiile în care EnelX, divizia de soluții inovative a grupului italian Enel, se face din ce în ce mai prezentă pe piața noastră, am adresat câteva întrebări legate de stadiul actual al afacerii și de intențiile viitoare ale companiei pe piața noastră.
Mihai Nicuţ - Dum, 25 oct. 2020, 19:20
Enel X: “Am instalat deja în România 60 de puncte de încărcare pentru mașini electrice și 17.000 de panouri fotovoltaice”. Ce urmează

Recent, cu ocazia instalării a două puncte de încărcare a mașinilor electrice din Timișoara, Enel X a anunțat că a ajuns la 38 de astfel de puncte în România. Se păstrează planul de a ajunge la 2.500 de puncte până în 2023? Veți accelera ritmul? Câte puncte estimați că veți avea la finalul anului acesta?

Enel X România își menține angajamentul de a ajunge în următorii ani la circa 2.500 de puncte de încărcare în toate regiunile țării. În afara celor patru anunțate recent la Timișoara, am continuat extinderea rețelei și în alte orașe precum Deva, Drobeta Turnu Severin sau Focșani, ajungând în acest moment la peste 60 de puncte de încărcare a vehiculelor electrice.

Până la finalul anului, Enel X România îsi propune să ajungă la circa 100 de puncte de încărcare și va păstra un ritm susținut de instalare a acestora în următorii ani.

Tot recent, ați anunțat un partanereiat, tot pe partea de puncte de încărcare a mașinilor electrice, cu OMV Petrom, pentru montarea a 10 astfel de puncte în rețeaua de benzinării a companiei petroliere. Mai aveți astfel de acorduri cu alte companii? Daca da, cu cine și, dacă nu se pot dezvălui nume, ne puteți spune măcar din ce zonă de business sunt partenerii?

Considerăm esențiale parteneriatele ce ne permit dezvoltarea rețelei de încărcare a vehiculelor electrice. Cel anunțat cu OMV Petrom presupune instalarea a 10 stații de încărcare rapidă, respectiv 20 de puncte de încărcare, pentru automobilele electrice.

În acest moment, există mai multe acorduri similare cu companii din diverse domenii, printre care și cel de retail. De altfel, Enel X România își propune să realizeze în următorii ani o adevărată rețea de parteneriate pentru a le oferi clienților săi acces cât mai facil la noile tehnologii.

Din toate punctele de vedere (cost, birocratie, etc.) este mai dificil să instalezi un punct de încărcare în România decât în Italia, de exemplu (am ales Italia pentru că este țara de origine a Enel) sau alte piețe?

Mobilitatea electrică se extinde rapid în întreaga lume iar România nu face excepție. Enel X România are un plan ambițios pentru instalarea unei infrastructuri care să le permită șoferilor să călătorească în toată țara, fără griji legate de încărcarea vehiculelor electrice.

Cum domeniul mobilității electrice este la început în România apar provocări legate de domeniul reglementării sau de birocrație. Spre exemplu, lipsa unei documentații complete legată de terenuri aflate în proprietate publică poate tergiversa mult implementarea proiectelor. Suntem convinși că, pe măsură ce domeniul se va dezvolta, deschiderea spre mobilitatea electrică va fi tot mai mare iar procesul de instalare a stațiilor de încărcare va fi simplificat.

Aveți în vedere posibilitatea de a produce și în România stații de încărcare?

Enel urmărește atent evoluțiile din piață locală și regională și evaluează constant  lista producătorilor de tehnologie. Compania va fi deschisă la colaborări în măsura în care acestea sunt oportune.

Dincolo de chargerele EV, Enel X se ocupă și de livrarea de soluții fotovoltaice. Ne puteți spune câte instalații fotovoltaice (și la ce capacitate totală) ați pus până acum în România, pentru clienți persoane juridice și fizice? Și, la acest ultim aspect, Enel X se ocupă și de montarea acestor instalații prin celebrul deja program AFM? Daca da, câte contracte aveți cu persoanele fizice?

Enel X a dezvoltat în România, începând cu 2018, 45 de proiecte îndreptate către producția locală de energie electrică cu ajutorul sistemelor fotovoltaice. Cele peste 17.000 de panouri fotovoltaice instalate vor contribui la reducerea amprentei de carbon cu aproximativ 3.450 tone CO2 anual.

Clienții noștri provin din diverse domenii economice, de la industria alimentară la retail, centre comerciale, logistice, etc.

În ceea ce privește proiectele de instalare a sistemelor de panouri fotovoltaice realizate în cadrul programului AFM, companiile Enel Energie si Enel Energie Muntenia au aderat ca instalatori validați încă de anul trecut. În această etapă a programului, cele două companii au 230 de proiecte validate. Instalarea panourilor fotovoltaice la beneficiarii finali va începe în perioada următoare.

Cererea este în creștere ceea ce arată nevoia consumatorilor de servicii și sisteme care să le ofere o mai mare eficiență energetică și sustenabilitate.

Cum estimați că va crește business-ul EnelX în România în următorii ani, în termeni de cifre de vânzări?

 Enel X România este o companie în plină ascensiune, care îsi bazează creșterea pe inovație și sustenabilitate, pe soluții flexibile și cât mai aproape de nevoile consumatorului. Asta înseamnă atât dezvoltarea infrastructurii de încărcare pentru vehicule electrice, cât și soluții oferite prosumatorilor persoane fizice și companiilor pentru o mai mare eficiență energetică.

Trecând la lucruri ceva mai complexe, compania dvs. a dezvoltat în lume soluții de echilibrare a rețelei prin managementul consumului, centrale electrice virtuale. Deși întrebarea poate că este prematură, aveți vreo cerere în acest sens în România? Și când credeți că se va crea și la noi o astfel de piață?

 Grupul Enel deține poziția de lider în programele de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie la nivel global, cu o capacitate totală de peste 6 GW gestionată și repartizată în cele două Americi, Europa, Asia și Oceania. Numai în Statele Unite sunt peste 4.000 de consumatori care au beneficiat în ultimii 5 ani de 700 de milioane de dolari în urma soluțiilor de echilibare a rețelei prin managementul consumului. Din această lună, Enel X Japonia deține aproximativ 25% din piața locală, echivalentul a 1GW.

Credem că aplicarea acestor soluții și în România ar fi în beneficiul consumatorilor. Pentru a face însă asta, primul pas este stabilirea bazei de reglementare care să permită implementarea unui astfel de sistem.

Te-ar mai putea interesa și
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o aeronavă necesară în perioada sezonului de iarnă, în lunile decembrie şi......
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...