Orban: Evaluăm o eventală decizie privind restricţionarea liberei circulaţii pe timp de noapte

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că este în evaluare o eventuală decizie privind restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte, din cauza pandemiei de SARS-CoV-2, potrivit Agerpres.
Economica.net - Dum, 25 oct. 2020, 06:25
Orban: Evaluăm o eventală decizie privind restricţionarea liberei circulaţii pe timp de noapte
Prim-ministrul a fost întrebat dacă ia în considerare o astfel de măsură în condiţiile în care tot mai multe localităţi au trecut de pragul de trei cazuri COVID-19 la 1000 de locuitori.

„Avem în evaluare o astfel de decizie, vrem să vedem în schimb efectul măsurilor pe care le-am stabilit prin lege şi prin Hotărârea de Guvern de prelungire a stării de alertă în cazul depăşirii indicelui de 3 la 1000. Se face evaluare pentru că deja sunt localităţi importante, printre care şi Bucureşti, unde urmărim rezultatele aplicării măsurilor în vigoare”, a răspuns Orban.

Întrebat dacă în campania pentru alegerile parlamentare vor fi impuse măsuri suplimentare în contextul creşterii accentuate a numărului de infectări, el a spus că vor fi „aceleaşi măsuri ca în campania pentru locale”

Te-ar mai putea interesa și
BASF: Nouă colecție de culori pentru designerii de automobile
BASF: Nouă colecție de culori pentru designerii de automobile
În fiecare an, designerii din divizia de tehnologii de acoperire a BASF creează o nouă colecție de culori pentru a inspira designerii de automobile din întreaga lume. ...
Stellantis promite majorarea producției din Italia pentru a primi susținerea statului
Stellantis promite majorarea producției din Italia pentru a primi susținerea statului
Ca urmare a demisiei lui Carlos Tavares, cel care oprise, aparent, investițiile în Italia, grupul Stellantis revine asupra ...
Ungaria – O nouă decizie controversată. Parlamentul a adoptat un nou amendament electoral prin care se reduce numărul circumscripțiilor din Budapesta
Ungaria – O nouă decizie controversată. Parlamentul a adoptat un nou amendament electoral prin care se reduce numărul ...
Parlamentul ungar a adoptat marţi un nou amendament care remodelează peisajul electoral al ţării prin reducerea numărului ...
Doar 11% dintre români evaluează calitatea generală a sistemului de învățământ din România ca fiind „bună” Studiu
Doar 11% dintre români evaluează calitatea generală a sistemului de învățământ din România ca fiind „bună” ...
Doar 11% dintre români evaluează calitatea generală a sistemului de învățământ din România ca fiind "bună" - cea ...