BRD finanțează FC Viitorul cu peste 3,5 milioane euro, pentru investiţii în Academia „Gheorghe Hagi”. „Regele” este şi beneficiar al IMM Invest

BRD și FC Viitorul Constanța au semnat contracte pentru facilități de credit în valoare de peste 3,5 milioane euro, destinate atât finanțării proiectelor de investiții, cât și derulării în condiții optime a activității curente a companiei. Banii vor fi utilizaţi în special pentru modernizarea şi extinderea Academiei de Fotbal „Gheorge Hagi", după cum anunţă un comunicat de presă al companiei.
Economica.net - lun, 26 oct. 2020, 11:03
BRD finanțează FC Viitorul cu peste 3,5 milioane euro, pentru investiţii în Academia „Gheorghe Hagi

„Astfel, finanțarea în sumă de aproximativ 3 milioane euro a vizat proiectul de modernizare și extindere a centrului de pregatire sportivă „Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, care are ca obiectiv extinderea cu spații destinate cazării juniorilor, antrenamentelor și recuperării, precum și cu o zonă administrativă nouă”, anunţă banca.
Recent, banca a acordat companiei și un alt credit, în valoare de 2,5 milioane lei, pentru capital de lucru, prin programul „IMM Invest”.

„Acest proiect de investiții marchează încă o etapă în parteneriatul nostru cu FC Viitorul și cu Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” – unul dintre reperele europene în materie de educare, formare și lansare a tinerilor fotbaliști în sportul profesionist. Suntem mândri să însoțim de peste zece ani Academia si Clubul, chiar de la începutul proiectului, în drumul lor către performanță atât în sport, cât și în business”, a spus Yves Lallemand, Director General adjunct al BRD, coordonator al polului Corporate.

„Suntem mulțumiți că am găsit în BRD Société Générale un partener vizionar, care finanțează dezvoltarea la un nivel competitiv internațional a capacităților de cantonament din cadrul Centrului de pregatire sportivă „Academia Gheorghe Hagi”. Este foarte important pentru noi să definitivăm anul viitor prima etapă din ceea va deveni unul dintre cele mai performante complexuri sportive din Europa Centrală și de Est, destinate formării și pregătirii viitorilor fotbaliști de succes pe plan internațional”, a declarat Gheorghe Popescu, Președintele clubului FC Viitorul Constanța.

Fondată în anul 2009, Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” este cel mai mare proiect fotbalistic din sud-estul Europei. În același timp, Academia este, în ultimul deceniu, cea mai importantă pepinieră din România de tineri jucători valoroși promovați la echipele naționale de seniori și juniori, precum și principalul furnizor al clubului de prima ligă FC Viitorul Constanța, a cărui echipă de seniori a dobândit titlul de campioană a României în anul 2017, precum și pe cele de câștigătoare a Cupei și Supercupei României în 2019.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...