CFR SA a obţinut 4,2 milioane de euro bani UE, studiu pentru modernizarea căilor ferate din București

CFR SA şi Agenţia Executivă pentru Inovare şi Reţele (INEA) au semnat acordul de finanţare, în valoare de 4,2 milioane de euro euro, pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru modernizarea liniilor şi instalaţiilor din Complexul Feroviar Bucureşti, cu o lungime de 605,7 kilometri, potrivit unui comunicat al companiei feroviare, remis, marţi, AGERPRES.    
Economica.net - mar, 27 oct. 2020, 10:55
CFR SA a obţinut 4,2 milioane de euro bani UE, studiu pentru modernizarea căilor ferate din București
Obiectivul implică realizarea studiului de fezabilitate, precum şi elaborarea documentaţiilor de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, exproprieri, pregătirea caietelor de sarcini, a documentaţiei de achiziţie pentru lucrări de proiectare şi servicii de consultanţă.

Valoarea totală a proiectului este de 5 milioane de euro, din care 4,2 milioane de euro (85%) valoarea eligibilă acordată de Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectare a Europei – CEF Transport, iar 15% de la bugetul de stat.

Strategia CFR SA pentru modernizarea Complexului Feroviar Bucureşti cuprinde următoarele zone de analiză/dezvoltare: Complexul Feroviar Bucureşti Nord – 156,055 km, Inelul Feroviar Bucureşti – 316,323 km, precum şi conexiunile cu Inelul Feroviar Bucureşti – 133,348 km.

„Proiectul de modernizare a infrastructurii feroviare aferente Complexului Feroviar Bucureşti reprezintă o oportunitate pentru a regândi funcţiunile unui spaţiu dinamic, legat atât cu oraşul şi locuitorii săi, dar şi cu marile oraşe din ţară şi Europa şi a-l valoriza ca unul din cele mai importante noduri feroviare din regiunea de sud-est a Europei”, se arată în comunicat.

Obiectivul principal al lucrărilor de modernizare este creşterea atractivităţii/competitivităţii transportului feroviar, prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor pentru călători şi pentru marfă, concomitent cu îmbunătăţirea siguranţei în exploatare.

Complexul Feroviar Bucureşti face legătura între ramura nordică a Coridorului Rin-Dunăre (Constanţa – Bucureşti – Braşov – Sighişoara – Simeria – Arad – Curtici – Lokoshaza), ramura sudică a Coridorului Rin-Dunăre (Arad – Craiova – Bucureşti) şi alte secţiuni ale reţelei centrale TEN-T (Bucureşti – Giurgiu, Bucureşti – Ploieşti – Focşani – Paşcani – Ungheni/Vadu Siret).

O atenţie specială se va acorda Complexului Feroviar Bucureşti Nord care deserveşte cea mai mare parte a traficului feroviar actual. Restul infrastucturii feroviare din cadrul Complexului Feroviar Bucureşti va fi, de asemenea, analizată pentru a identifica cererea potenţială de trafic şi funcţionalităţile viitoare (noile servicii sub-urbane/peri-urbane de călători sau ca by-pass pentru traficul de marfă pe Inelul Feroviar Bucureşti etc.) pentru fiecare linie/staţie care face parte din Nodul Feroviar Bucureşti, precum şi strategia optimă de funcţionare şi exploatare a reţelei feroviare a Complexului Feroviar Bucureşti, atât pentru trenurile de pasageri, cât şi pentru cele de marfă.

Modernizarea infrastructurii feroviare şi implementarea unui Centru de Management al Traficului la nivelul Nodului Feroviar Bucureşti vor reduce considerabil durata de traversare a Centurii Feroviare a Bucureştiului de către trenurile de transport marfă, asigurând un timp de parcurs mult mai redus şi fără opriri, precum şi un volum de mărfuri crescut faţă de situaţia actuală.

Studiul de fezabilitate va identifica şi prezenta opţiunea investiţională optimă atât din punct de vedere tehnic, economic, cât şi operaţional pentru modernizarea liniilor şi instalaţiilor din Complexul Feroviar Bucureşti, ţinând cont de conformarea în relaţie cu standardele europene şi cerinţele tehnice de interoperabilitate la nivelul reţelei feroviare româneşti. 

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...